162 de locuințe din Ploiești vor trece din proprietatea publică a statului în proprietatea privată a acestuia

09 Aug 2019 08:42
162 de locuințe din Ploiești vor trece din proprietatea publică a statului în proprietatea privată a acestuia
"În ședința de guvern de joi, 8 august, a fost aprobată o hotărâre pentru stabilirea regimului juridic al unor blocuri de locuințe din municipiul Ploiești (județul Prahova), construite prin Programul de construcții locuințe pentru tineri, destinate închirierii, și aflate în administrarea Consiliului Local al Municipiului Ploiești.
Această măsură este necesară pentru ca aceste locuințe să poată fi vândute, conform prevederilor legale în vigoare, persoanelor cărora legea le conferă dreptul de a le cumpăra, la cerere, și să fie înscrise definitiv în Cartea Funciară.
Astfel, se aprobă înscrierea în inventarul bunurilor din domeniul public al statului a 162 de unități locative din blocurile de locuințe pentru tineri aflate în administrarea Consiliului Local al Municipiului Ploiești (trecute, în condițiile legii, în domeniul public al statului prin hotărâri ale consiliilor locale), precum și trecerea acestor blocuri din proprietatea publică a statului în proprietatea privată a acestuia.
Consiliul Local al Municipiului Ploiești stabilește valorile de vânzare a locuințelor, în conformitate cu Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, aprobate prin HG nr. 962/2001, cu modificările și completările ulterioare."(sursa: Serviciul Comunicare
Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice)
Foto cu caracter ilustrativ: romaniatv

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677