1.737 de elevi ai școlilor MAI încep luni cursurile/ În premieră, la specializarea pompieri au fost admise fete

03 Feb 2020 07:40
1.737 de elevi ai școlilor MAI încep luni cursurile/ În premieră, la specializarea  pompieri au fost admise fete
Comunicat de presa MAI: Concursul de admitere în cele șase instituții de învățământ de nivel postliceal ale Ministerului Afacerilor Interne s-a desfășurat în două etape: etapa probelor eliminatorii, respectiv contravizita medicală și evaluarea performanței fizice, și etapa de evaluare a cunoștințelor, ce a constat într-un test grilă cu subiecte de limba română și o limbă străină la alegere (engleză sau franceză). În total, au fost 9.300 de candidați înscriși. Ultima probă a concursului de admitere s-a susținut pe data de 19 ianuarie a.c.
În cadrul Școlilor de Agenți de Poliție "Vasile Lascăr" Câmpina și "Septimiu Mureșan" Cluj-Napoca - specializarea ordine și siguranță publică vor fi pregătiți 927 de elevi: 693 băieți și 234 fete.
În premieră, la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă "Pavel Zăgănescu" Boldești, pentru specializarea pompieri, au avut ocazia să concureze și fete. Astfel, toate probele de concurs au fost trecute cu brio de 5 fete și 295 de băieți.
Pentru cele 150 de locuri scoase la concurs de Școala de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră "Avram Iancu" Oradea, au fost declarați admiși 127 de băieți și 23 fete.
De asemenea, 327 de băieți și 33 de fete încep de mâine cursurile la cele două Școli Militare de Subofițeri de Jandarmi "Grigore Alexandru Ghica" " Drăgășani și "Petru Rareș" " Fălticeni.

Sursa foto: facebook

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677