7 ani fără Mădălina Manole. Ce a zis tatăl cântăreței (FOTO)

08 Jul 2017 17:34
Înmormântată la Ploiești, în cimitirul Bolovani, Mădălina Manole a avut astăzi parte de prima slujbă de pomenire. Familia a făcut parasatul de șapte ani.
"Azi a fost primită în rândul creștinilor, e prima slujbă, acum o primește în rândul creștinilor și începând de acum se fac pomenirile până la șase săptămâni ca un om care a murit acum. Trebuie să-mi fac datoria atât față de copilul meu cât și față de mama ei care a murit cu supărarea astea în suflet, că nu trăiește să-I față fetei parastasul de șapte ani", a spus Ion Manole, tatăl artistei.
Alături de familie, la mormîntul artistei au venit și fani dar și simpli cetățeni. Toți au vrut să aprindă câte o lumânare și au adus flori.
Pe 14 iulie se împlinesc șapte ani de când Mădălina Manole nu mai este printre noi.

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677