79 de prahoveni au fost diagnosticați cu COVID-19 până acum, dintre care cinci au decedat, 58 au fost declarați vindecați și externați, iar 16 se află internați

13 May 2020 13:11
Prefectura Prahova: Informare de presă privind situația COVID-19 în Prahova,
13 MAI 2020
În continuarea informării despre situația generată de noul coronavirus, vă aducem la cunoștință că, în județul Prahova, la data de 13 mai 2020, sunt monitorizate de către Direcția de Sănătate Publică (DSP) 98 de persoane aflate în auto-izolare la domiciliu. În ultimele 24 de ore, de sub măsura izolării voluntare și, implicit, evidența DSP-ului, au ieșit patru persoane și au intrat alte 17. În carantină instituționalizată se află 311 persoane.

De la începutul epidemiei și până în prezent, 79 de prahoveni au fost diagnosticați cu COVID-19, dintre care cinci au decedat, 58 au fost declarați vindecați și externați, iar 16 se află internați. Dintre aceștia, trei sunt la secția de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) a Spitalului Județean de Urgență Ploiești, iar altul este la secția ATI a Spitalului Municipal Câmpina. Toate cele patru persoane sunt în stare foarte gravă, fiind ventilate mecanic.

Echipaje mixte din cadrul Ministerului Afacerilor de Interne (MAI) au continuat acțiunile privind ordinea și siguranța publică și au acționat pentru verificarea persoanelor aflate în evidențe cu privire la respectarea măsurii de izolare la domiciliu, pentru paza locațiilor de carantinare, fluidizarea circulației rutiere, dar și în alte misiuni impuse de contextul actual. Verificările au vizat atât persoanele fizice, cât și o serie de agenți economici.

În cursul zilei de 12 mai, au fost realizate controale la 26 de agenți economici din Prahova (20 societăți comerciale, șase PFA), au fost legitimate peste 900 de persoane și oprite în trafic peste 600 de autoturisme.
În urma acestor acțiuni, au fost aplicate 151 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de aproape 195.000 lei. Dintre acestea, 60 au fost pentru fapte de natură economică, 84 pentru contravenții în context, iar șapte au fost date pentru încălcarea restricțiilor de circulație prevăzute în Ordonanțele militare.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență solicită cetățenilor să respecte prevederile Ordonanțelor militare, normele de igienă și de distanțare socială/fizică recomandate de către specialiști, purtarea măștii în spațiile publice.
Reducerea la minimum a riscului de expunere la noul coronavirus reprezintă modalitatea cea mai sigură de a ține sub control răspândirea epidemiei.

Cetățenii sunt sfătuiți să se informeze doar din surse oficiale, dar și să apeleze pentru recomandări sau alte informații la TELVERDE - 0800.800.358.

INSTITUȚIA PREFECTULUI " JUDEȚUL PRAHOVA

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677