8.500 de acțiuni, în primele șase luni ale anului, pentru protecția pădurilor

24 Jul 2017 12:20
8.500 de acțiuni,  în primele șase luni ale anului, pentru protecția pădurilor
În urma a peste 8.500 de acțiuni coordonate de Poliția Română în primele șase luni ale anului 2017, au fost confiscați aproape 35.000 de metri cubi de material lemnos, pentru care nu existau documente legale justificative.

Polițiștii au cercetat în această perioadă, peste 1.800 de persoane pentru comiterea de infracțiuni silvice și au aplicat aproximativ 8.500 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 16.000.000 de lei.

Având în vedere implicațiile deosebite asupra mediului înconjurător, ecosistemului și economiei naționale, asigurarea integrității fondului forestier a reprezentat permanent o prioritate de acțiune pentru Poliția Română, care, prin structurile sale specializate de ordine publică, a întreprins numeroase activități pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice.

Activitățile ilegale din domeniul silvic pot fi împărțite în tăieri de arbori puși în valoare cu încălcarea dispozițiilor legale, tăieri de arbori nepuși în valoare (fără drept), evaziunea fiscală generată de comerțul ilegal cu material lemnos, falsul și uzul de fals pentru înlesnirea activităților ilegale din domeniul forestier (amenajarea pădurilor, punerea în valoare, tăierea, transportul, prelucrarea și comercializarea).

La nivel național, în primele șase luni ale acestui an, Poliția Română a efectuat 25.650 de controale, în baza a 8.541 de planuri de acțiune, pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori din păduri și a faptelor ilegale asociate din circulația, depozitarea, prelucrarea și comercializarea materialului lemnos.

În cadrul acțiunilor coordonate de Poliția Română, au fost angrenate efective de poliție din cadrul inspectoratelor de poliție județene, polițiști de frontieră, specialiști din cadrul gărzilor forestiere, din cadrul direcțiilor silvice, ai comisariatelor județene de mediu, reprezentanți ai inspectoratelor teritoriale de muncă, precum și specialiști ai structurilor silvice private.

Astfel, au fost verificate 566 de instalații de debitat, 954 de exploatări forestiere, 811 depozite și 189 de ocoale silvice/structuri subordonate, 1.226 de târguri, piețe și oboare, precum și 50.750 de mijloace de transport de material lemnos.

În urma acestor acțiuni, în primele 6 luni ale acestui an, a fost confiscată cantitatea totală de 34.231 de metri cubi de material lemnos.

În perioada analizată au fost aplicate 8.541 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 15.940.340 de lei.

Dintre acestea, 8.473 au fost aplicate pentru încălcări ale Legii 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, 44 la Legea nr. 211/2011 privind deșeurile rezultate din prelucrarea materialelor lemnoase, iar 24 la H.G. nr. 470/2014 pentru aprobarea Normelor referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spațiilor de depozitare a materialelor lemnoase și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund.

Dintre cele 3.540 de infracțiuni silvice sesizate în primele 6 luni ale anului 2017, 1.462 de infracțiuni silvice au fost sesizate din oficiu, ca urmare a intensificării acțiunilor polițiștilor în teren.

De comiterea acestora sunt bănuite și au fost cercetate 1.819 persoane, împotriva a 98 fiind dispuse măsuri preventive.

Totodată, în această perioadă, structurile de ordine publică au verificat 1.436 de cazuri privind transportul ilegal de materiale lemnoase, semnalate prin apelurile S.N.U.A.U 112. Dintre acestea, 158 au fost confirmate, astfel, au fost aplicate 223 de contravenții, în valoare totală de 516.000 de lei.

Ca măsură suplimentară, a fost dispusă indisponibilizarea a 314 autovehicule și a 678 de atelaje. De asemenea, au fost ridicate, în vederea confiscării, 352 de ferăstraie mecanice, care ar fi fost folosite la comiterea de ilegalități.

foto: Poliția Română

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677