Acte de vandalism noaptea trecuta in Ploiesti. Au fost distruse mai multe obiecte de pe domeniul public

01 May 2021 17:04
COMUNICAT DE PRESĂ

Primăria municipiului Ploiești anunță că, în noaptea de 30 aprilie – 01 mai 2021, au avut loc acțiuni organizate și concertate de vandalism, constând în distrugeri ale coșurilor de gunoi, amplasate pe domeniul public, precum și ale obiectelor de mobilier stradal.
Aceste acțiuni, care denotă o lipsă crasă a unui elementar civism, nu mai pot fi tolerate, motiv pentru care s-a cerut, cu insistență și celeritate, suportul Inspectoratului Județean de Jandarmi Prahova și cel al Poliției municipiului Ploiești, astfel încât, printr-un efort comun, acest fenomen, care pare a face parte dintr-un scenariu bine regizat, să fie stopat în perioada Sărbătorilor Pascale.
”Mizăm pe o implicare profesionistă a instituțiilor care au în atribuții liniștea și ordinea publică, astfel încât, eforturile pe care administrația publică locală le face, susținut, în ultima perioadă, în vederea asigurării unui real confort pentru ploieșteni, să nu fie în zadar.
Constatăm cu stupoare că, după atâtea zile, în care salubritatea nu este corespunzătoare în oraș, pe un contract pe care ADI Deșeuri îl gestionează, Garda de Mediu Prahova și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară - Parteneriatul pentru Managementul Deșeurilor Prahova nu au avut nicio reacție în acest sens. Din punct de vedere al Primăriei municipiului Ploiești, salubritatea este strict legată de sănătatea publică și toate acestea se întâmplă, din păcate, într-o situație de pandemie.
Ne dorim un oraș curat, îngrijit și, mai ales, sigur din punct de vedere al sănătății. Ploieștenii merită, cu prisosință, acest lucru iar noi, ca administrație locală, suntem datori să oferim acest confort!
Tocmai de aceea, pentru ca aceste aspecte să fie înlăturate, am cerut notă explicativă reprezentanților Poliției Locale Ploiești, privind lipsa de reacție față de cele întâmplate. Totodată, Primăria municipiului Ploiești a formulat plângere penală privind acțiunile de distrugere petrecute în noaptea de 30 aprilie – 1 mai 2021”, a declarat Andrei Liviu Volosevici, primarul municipiului Ploiești.

DIRECȚIA COMUNICARE, RELAȚII PUBLICE

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677