Agent de poliție din Ploiești, trimis în judecată. A intimidat si lovit un barbat

21 Sep 2017 18:38
Agent de poliție din Ploiești, trimis în judecată. A intimidat si lovit un barbat
Un agent de politie din Ploiesti a fost trimis in judecata pentru abuz in serviciu, lovire sau alte violente, și acces ilegal la un sistem informatic.
Ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Prahova au finalizat cercetările, iar procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a întocmit rechizitoriul prin care a dispus trimiterea în judecată a inculpatului D.T., agent de poliție în cadrul Poliției Municipiului Ploiești - Secția 3, cercetat în stare de libertate.
Din cercetări s-a stabilit că, la data de 13.10.2016, inculpatul a emis o citație pe numele lui B.C.M., din care reieșea faptul că acesta urma să fie audiat în calitate de făptuitor, pentru săvârșirea unei infracțiuni de înșelăciune. Citația a fost transmisă cu scopul de a-l intimida pe B.C.M. cu calitatea sa polițist, deși inculpatul nu avea în instrumentare nicio cauză penală sau alt fel de lucrare pentru soluționarea căreia ar fi fost necesară prezența la sediul secției de poliție.
În acest context, inculpatul i-a solicitat lui B.C.M. să-i înapoieze banii obținuți în urma săvârșirii unei infracțiuni de înșelăciune, în care una dintre părțile vătămate era chiar el. Cu acest prilej, inculpatul l-a amenințat pe B.C.M. cu acte de violență și l-a lovit, producându-i suferințe fizice.
Totodată, din cercetări a rezultat că, inculpatul a folosit, în două rânduri, ID-ul de serviciu pentru a accesa în interes personal baza de date gestionată de M.A.I. – D.E.P.A.B.D., utilizând datele de stare civilă ale lui B.C.M. pentru a formula plângerea penală și citația pe numele părții vătămate.
foto: Opinia Timisoarei

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Bine ca avem parcuri de 11 mil. Lei dar mergem ca taranii pe strazi neasfaltate
Doamna inspectoare Felicitari pentru manual. Produs finit realizat cu stiinta si suflet. Echipa a fost puternica. Doua doamne si doi domni.Toti reprezentativi.2 din ei Irina Savuta si Vasile Ionescu sunt profesori la C.N.Al.I.Cuza Ploiesti pe care il conduc. Sper sa culegeti multa bucurie pentru aceasta realizare. Spun asta pentru ca Romania este plina de carcotasi care cauta ei ceva care sa supere. Cu multa admiratie pentru ceea ce sunteti si ceea ce faceti cu profesionalism va imbratisez pe dumneavoastra doamna inspectoare Mariana si pe Irina, Vasile si Aurel Cele bune! R. Popescu
Mai bine modernizati si cartierul TINTEA caci trotuarele au ramas neterminate,canalizarile la fel,construiti un supermarket pentru ca acolo a ramas tinutul uitat de timp.Acei locuitori nu apartin tot de orasul Baicoi?
De cand asteptam acest sens giratoriu! E mai mult decat necesar acest sens giratoriu!
Si uite asa....prima ocazie de mazilit ceva 10 %.....din 11.000.000 = ?
Curs valutar
EUR Euro 4.5987 -0.0002
USD Dolarul SUA 3.8593 0.0318
GBP Lira sterlina 5.2095 0.0224
CHF Francul elvetian 3.9685 -0.0200
XAU Gramul de aur 160.9047 -0.9377