Amenzi date de ISU Prahova in urma unor actiuni de control

29 Jan 2018 10:40
Amenzi date de ISU Prahova in urma unor actiuni de control
În săptămâna 22-26 ianuarie, Inspecţia de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Șerban Cantacuzino” al județului Prahova a desfăşurat 11 acţiuni de control la operatori economici şi instituţii din întreg judeţul. De asemenea, personalul Inspecţiei de Prevenire a efectuat activităţi de îndrumare şi control pe linia respectării măsurilor de apărare şi stingere a incendiilor, la unități sanitare cu paturi.
Pe timpul verificărilor au fost depistate 73 încălcări ale normelor de apărare împotriva incendiilor şi protecţie civilă, dintre care 42 au fost înlăturate pe timpul desfășurări acestor acțiuni. Ca urmare a neregulilor constatate, personalul Inspecţiei de prevenire a aplicat un număr total de 73 de sancţiuni, cuprinzând 70 avertismente şi 3 amenzi, în cuantum de 3500 lei.
Principalele deficienţe au constat în neasigurarea funcţionării optime a mijloacelor tehnice de primă intervenţie (stingătoare), executarea lucrărilor de modernizare fără solicitarea avizului de securitate de incendiu, neasigurarea marcării complete a tuturor căilor de acces şi evacuare cu indicatoare de securitate, instalaţii electrice defecte sau exploatate necorespunzător, deficienţe de ordin organizatoric etc.
Cu ocazia controalelor, au fost organizate şi desfăşurate 13 exerciţii în caz de incendiu, cu 205 participanți, precum și 13 instruiri cu personalul cu atribuţii în domeniul situaţiilor de urgenţă de la localităţi, operatori economici şi instituţii.
foto: Facebook, ISU Prahova

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
La Poiana observ o activitate intensa a Primariei,Scolii si Bisericii.Inseamna ca acolo sunt oameni sufletisti si ospitalieri.Am sa vin vara asta o fuga din Spania.
Nu am avut niciun dubiu... Felicitări unui OM printre oameni! Din toată inima, felicitări domnului Primar VLAD OPREA care a schimbat fața orașului Sinaia din temelii! Bravo celui mai cald, sufletist, sociabil, bun gospodar și iubitor al locuitorilor și al orașului Sinaia! Vă suntem aproape și vă susținem astfel încât, umăr lângă umăr, pas lângă pas, să transformați Sinaia în cel mai frumos și înfloritor oraș din România. Cu toată prețuirea, o locuitoare mândră de primarul și orașul în care trăiește!
Și independent dacă era, tot el obținea cele mai multe voturi.
Sinaia redevine Perla Carpaților si Perla Europei! Felicitări Vlad Oprea!
Apreciez ca PMP promoveaza tinerii intelectuali ai acestui oras , in conducerea primariei Ploiesti Domnul Lector universitar Dragos Radulescu este persoana cea mai potrivită pentru aceasta functie! Ne trebuie un primar care sa vina cu un plan de dezvoltare a.orasului, modernizarea lui.La cat petrol s-a extras din subsolul judetului Prahova, ce venituri a adus la bugetul de stat, Ploiestiul trebuia sa aiba strazile pavate cu marmura! De gunoaie dragi ploiesteni, trebuie sa se ocupe sectia de gospodarie comunala a primariei.Sa fim si noi cu bun simt, sa iubim orasul , sa nu aruncam la intamplare gunoaiele pe strada sau in afara ghenelor de gunoi.Propun sa fie instituite amenzi pentru asociatiile de locatari si pentru cetatenii indisciplinati.Educatia face diferenta ! Doresc mult succes domnului candidat Dragos Rădulescu!
Curs valutar
EUR Euro 4.8744 0.0000
USD Dolarul SUA 4.1145 0.0000
GBP Lira sterlina 5.3849 0.0000
CHF Francul elvetian 4.5485 0.0000
XAU Gramul de aur 252.5738 0.0000