Aproape 70 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală in Prahova, intr-o singura zi

01 Aug 2020 15:54
Politia Prahova: Vineri, 31 iulie a.c., au fost desfășurate, în sistem integrat, noi acțiuni de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară, pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului SARS-COV-2.
Echipe mixte formate din aproximativ 355 de polițiști, jandarmi, polițiști locali, au verificat modul de respectare a normelor legale impuse în perioada stării de alertă, acționând în zonele aglomerate, terase și în mijloace de transport în comun.
În cadrul activităților au fost controlate 258 de obiective/locații (societăți comerciale, restaurante, terase, parcuri, mijloace de transport în comun), fiind legitimate 714 persoane și verificate 481 autovehicule (dintre acestea 212 mijloace de transport public în comun).
Astfel, au fost efectuate verificări la 46 societăți comerciale, fiind aplicate în total 198 sancțiuni contravenționale, în cuantum de peste 127.300 de lei. Dintre acestea, 67 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, 115 pentru fapte de încălcare a unor norme de conviețuire socială, iar 16 pentru fapte de natură economică.
Polițiștii vor continua să desfășoare astfel de activități împreună cu celelalte structuri, fapt pentru care în cursul zilei de azi, au fost verificate zonele montane.
Recomandăm tuturor participanților la trafic să adopte o conduită preventivă pe drumurile publice și să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică.
Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritatea tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forțele de ordine vor desfășura permanent activități de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă.
Vă amintim de TELVERDE " 0800800165, numărul de telefon la care puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID"19.

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677