ATENTIE: patru noi puncte fixe de control valabilitate rovinietă

23 May 2018 02:11
ATENTIE: patru noi puncte fixe de control valabilitate rovinietă
De maine, vor fi puse în funcţiune pe reţeaua de drumuri naţionale şi autostrăzi din România patru noi puncte fixe de control valabilitate rovinietă, prin intermediul cărora vor fi înregistrate vehiculele care circulă fără achitarea corespunzătoare a tarifului de utilizare (rovinieta), în vederea sancţionării cu amendă contravenţională, conform prevederilor Ordonanţei de Guvern nr. 15/2002 cu modificările şi completările ulterioare, a deţinătorilor/utilizatorilor în baza unui drept legal.
Până la data de 24.02.2015 controlul valabilităţii rovinietei se efectua prin intermediul a 66 puncte fixe de control, 14 puncte mobile de control, prin intermediul personalului cu drept de verificare a deţinerii rovinietei valabile aparţinând Inspectoratului General al Poliţiei Române, Inspectoratul de Stat pentru Controlul Traficului Rutier şi prin intermediul personalului CNADNR în punctele de trecere a frontierelor.

Punctele de control puse în funcţiune la data de 24.02.2015, sunt amplasate în zone în care acestea nu pot fi evitate de către conducătorii auto.

Punctele de control fac parte din sistemul informatic deţinut de CNADNR SA., sistem care permite emiterea rovinietelor atât prin punctele de lucru ale Distribuitorilor autorizaţi de CNADNR SA, cât şi prin intermediul SMS (pentru utilizatorii români şi doar pentru perioada minimă de valabilitate pentru fiecare categorie de vehicul în parte), astfel urmărindu-se descurajarea utilizatorilor reţelei de drumuri naţionale de a circula fără a deţine rovinietă valabilă.

În acest sens, dorim să aducem la cunoştinţă utilizatorilor reţelei de drumuri naţionale din România, că în anul 2015 vor mai fi puse în funcţiune încă patru puncte de control valabilitate.

Astfel, prin intermediul tuturor acestor mijloace de control, CNADNR SA va acoperi în mare parte reţeaua de drumuri naţionale şi autostrăzi, devenind aproape imposibilă circulaţia vehiculelor fără rovinietă valabilă.

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt mândră de acest partid care este aproape de oameni,De nevoile acestora de felul cum se dezvolta frumosul nostru oraș natal,De felul cum cei din conducere stau de vb cu cetățenii orașului Doresc mult succes celor care fac parte din acest partid si realizari cat mai multe.Succes
Bună ziua.Pe un frigider sau o mașină de spălat la un centru de colectare fier vechi primești câteva zeci de lei. Cred ca dacă ați acorda ceva ( bonuri valorice sau vauchere)ați avea succes mai mare.
Pentru mai multe detalii, va rugam sa sunati la 0755.010.518- Cofetaria Andrei!
Dacă nu sunt șomer nu pot sa fac cursul de bucatar
Buna ziua! As dori un tort cu cifra 20, pentru 14 MAI, marime medie, daca se poate. As dori sa imi spuneti cate kg are si cat costa kg. Multumesc!
Curs valutar
EUR Euro 4.6283 -0.0006
USD Dolarul SUA 3.8797 0.0157
GBP Lira sterlina 5.2609 0.0127
CHF Francul elvetian 3.8800 0.0157
XAU Gramul de aur 163.4611 -0.5369