Au început înscrierile pentru Concursul Naţional de Muzică Folk “Festivalul Castanilor – In memoriam Gabi Dobre”

21 Aug 2017 11:23
Au început înscrierile pentru Concursul Naţional de Muzică Folk “Festivalul Castanilor – In memoriam Gabi Dobre”
Casa de Cultură “Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploieşti anunţă că au început înscrierile pentru Concursul Naţional de Muzică Folk “Festivalul Castanilor – In memoriam Gabi Dobre”, ediţia a XVIII-a, eveniment care se va desfăşura în perioada 6-7 octombrie 2017. Interpreţii sau formaţiile care doresc să participe la concurs îşi pot depune dosarele de înscriere până pe 15 septembrie 2017, urmând ca preselecţiile să aibă loc pe 16 septembrie. Dosarele de preselecţie vor fi trimise pe adresa Casei de Cultură “Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploieşti – Piața Eroilor nr. 1A - într-un plic A4 cu specificaţia „DOSAR PRESELECŢIE FESTIVALUL CASTANILOR – In memoriam Gabi Dobre – ediţia 2017” şi vor conţine:
- Fişa de înscriere cu toate datele complete, conform modelului anexat, semnată de concurent;
- Curriculum vitae;
- Copie după cartea de identitate;
- Două fotografii artistice clare ale concurentulului;
- Copie carnet de elev/student vizat pe anul în curs sau adeverinţă eliberată de instituţia de învăţământ;
- O declaraţie pe proprie răspundere din care să reiasă că este autorul melodiilor înscrise în concurs sau o declaraţie din care să reiasă că are acordul scris al textierilor sau compozitorilor cu care a colaborat la creaţia melodiei pentru utilizarea piesei/pieselor în concurs, exceptând cazul în care textele au fost preluate de la poeţi consacraţi ale căror drepturi de autor au ieşit de sub protecţia organismelor de gestiune colectivă şi actualmente aparţin patrimoniului naţional de creaţie;
- Minimum două înregistrări audio ale creaţiilor propuse în format MP3 (44,100Hz, 16 Bit, Stereo 320Kbp/s), reprezentative pentru concurent, fiind denumite folosind cifre şi majuscule, după modelul următor:
1. Nume prenume interpret – Titlul melodiei
2. Nume prenume interpret – Titlul melodiei
Înregistrările trimise trebuie să conţină vocile concurenţilor implicaţi direct în concurs, fără alte instrumente în afară de cele folosite în cadrul competiţiei, fără voci ale unor terţe persoane. Vocile concurenţilor nu vor fi procesate, mixate sau masterizate din dorinţa de a suna mai bine, scopul competiţei fiind unul de descoperire a talentelor reale.

Piesele pot fi trimise şi on-line, odată cu documentele necesare pentru dosarul de participare, pe adresa de e-mail a festivalului: festivalulcastanilorgabidobre@yahoo.com, specificând în subiectul e-mail-ului: “DOSAR ÎNSCRIERE FESTIVALUL CASTANILOR 2017”.
Pentru mai multe informaţii puteţi suna la 0244 578148 / 0730097668.


COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
felicitari domnul primar si multa sanatate vati gandit foarte bine pentru batrani care sunt in varsta cu siguranta se va bucura da acesta ideie
Vreau sa ma vaccinez
Buna ziua, M-am programat pe platforma pentru vaccinare si am obtinut programare pe 22 01 2021 la ora 18. Am 75 ani si sunt din Bucuresti. Avand in vedere cele specificate mai sus, as vrea sa stiu daca: - centrul este intr-adevar functional - programarea mea la ora 18 se incadreaza in programul de functionare al centrului localizat in fostul liceu Ludovic Mrazek , cladire corp II dm str Mihai Bravu nr 248 Cu multumiri anticipate Ruxandra Huch
Vreau sa ma înscriu la vaccinare in Sinaia. Locuiesc aici de trei ani.
cum si unde ma pot vaccina
Curs valutar
EUR Euro 4.8738 0.0000
USD Dolarul SUA 4.0148 0.0000
GBP Lira sterlina 5.5099 0.0000
CHF Francul elvetian 4.5251 0.0000
XAU Gramul de aur 241.5144 0.0000