Autobuze electrice vor circula in Ploiesti

21 Dec 2018 09:21
Autobuze electrice vor circula in Ploiesti
Continuăm modernizarea parcului auto în municipiul nostru, anunta Adrian Dobre, primarul din Ploiesti. Potrivit unei postari pe Facebook, edilul spune ca 9 autobuze electrice vor ajunge la Ploiești prin proiectul realizat de Primăria Municipiului Ploiești pe axa prioritară 4.1 (mobilitate urbană). În cadrul aceluiași proiect, la Ploiești, vor mai ajunge 20 troleibuze și 20 tramvaie noi. Licitația celor 9 autobuze electrice a fost lansată, săptămâna aceasta, de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

foto Facebook/Adrian Dobre

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677