Autoritățile prahovene, pe urmele unei ursoaice cu doi pui, la Cheia

03 Jun 2017 15:26
De câteva zile, în stațiunea Cheia, județul Prahova s-au îndesit vizitele unei ursoaice cu doi pui.
Astfel, miercuri noapte, aceasta a intrat în curțile mai multor gospodării, dar și a două pensiuni, provocând pagube materiale sătenilor. Si-a făcut apariția și joi noapte, însă aceasta a fost alungată de patrula de jandarmi ce se afla în apropiere.
De vineri noapte s-au instituit patrule comune de jandarmi și lucrători ai Direcției Silvice Prahova, în vederea protejării populației stațiunii și a turiștilor. Totodată, au fost informați toți cetățenii și turiștii aflați în zonă cu privire la acest pericol și li s-au prezentat măsurile ce se impun pentru prevenirea atacării vreunei persoane.
Azi, 3 iunie 2017, s-a întrunit Comitetul Local pentru Situații de Urgență la Primăria Măneciu, cu participarea prefectului județului Prahova, doamna Mădălina Lupea, în vederea analizei situației și a luării măsurilor ce se impun. La întrunire s-a stabilit ca, până la rezolvarea situației să se continue patrularea mixtă jandarmi-pădurari, pe timp de noapte, și informarea structurilor ierarhice superioare de către fiecare instituție cu atribuții în acest domeniu.
Altă măsură ce a fost luată, este convocarea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, azi, la ora 1600, în vederea dezbaterii atribuțiilor ce revin fiecărei instituții conform Ghidului cadru elaborat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor privind gestionarea situațiilor de urgență generate de animalele sălbatice.

Foto ilustrativa, Sursa : pixdaus.compuse

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677