Între 20 și 22 martie 2018, în sediul din str. Călin Cătălin nr. 1, din Ploiești (Palatul Culturii) al bibliotecii, are loc o suită de manifestări culturale – „Zilele Bibliotecii Județene «Nicolae Iorga»” – dedicată împlinirii a 97 de ani de existență a instituției.
Ciclul de evenimente se va desfășura sub genericul „România 100 – sărbătorim împreună”
Anul 1918 reprezintă actul de voinţă a românilor de a trăi în cuprinsul unuia şi aceluiaşi stat – România. 2018 este un an important pentru România care marchează 100 de ani de la Marea Unire. Centenarul este un recurs la memorie, la rememorarea faptelor înaintașilor și o cuvenită reverență față de jertfele lor de pe câmpurile de luptă.
Activități desfășurate în cadrul Programului ”România 100”.
20 martie 2018
ora 13:30
Palatul Culturii, Sala „Marea Unire”
Lansarea volumului „Prizonieri de război români în Uniunea Sovietică. Documente 1941–1956”
Editori : Laurenţiu Constantiniu, Ilie Schipor şi Vitalie Văratic (coordonator) – ed. Monitorul Oficial, București
Prezintă:
conf.univ. Vitalie Văratic (Institutul național pentru studiul totalitarismului al Academiei Române)
conf.univ. Gavriil Preda (Universitatea București)
ora 17:00
Biblioteca Județeană, Sala de lectură „Nichita Stănescu”
Lansarea volumelor „Mihai Viteazul”, „Mircea Cel Bătrîn” și „Regina Maria” de Cristian Moșneanu (ed. Librex, colecția „Centenarul Marii Uniri”)
Prezintă:
Cristian Moșneanu