Calendarul examenului național de Bacalaureat 2019

23 Sep 2018 20:56
Calendarul examenului național de Bacalaureat 2019
Ministerul Educației Naționale a aprobat calendarul de desfăşurare a examenului național de Bacalaureat în anul şcolar 2018-2019.

Prima sesiune a examenului național de Bacalaureat 2019 începe luni, 3 iunie, cu proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A). Conform calendarului aprobat prin ordin de ministru, proba va continua în data de 4 iunie și va fi urmată de evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (5 - 6 iunie).

În zilele de 7, 10 și 11 iunie este programată evaluarea competențelor digitale (proba D), iar în perioada 12-13 iunie se va desfășura evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională (proba C). Candidaţii de altă confesiune decât cea ortodoxă, care sărbătoresc Rusaliile în data de 10 iunie, pot fi programaţi pentru susţinerea probei D în zilele de 7 şi 11 iunie.

Prima probă scrisă - Limba si literatura română - Ea) - va avea loc luni, 1 iulie. Proba la Limba si literatura maternă - Eb)- este programată marți, 2 iulie, iar proba Ec) - proba obligatorie a profilului, miercuri, 3 iulie. Ultima probă scrisă - cea la alegere a profilului și specializării - proba Ed) - se va desfășura joi, 4 iulie.

Afișarea primelor rezultate este programată pentru data de 8 iulie (până la ora 12:00) și e urmată de depunerea contestațiilor (orele 12:00 - 16:00). Între 9 și 12 iulie vor fi soluționate contestațiile, în timp ce afișarea rezultatelor finale este prevăzută pentru data de 13 iulie.

Înscrierile pentru susținerea examenului în prima sesiune se fac în săptămâna 27 - 31 mai 2019. Cursurile pentru clasele a XII-a și a XIII-a se încheie vineri, 31 mai.



A doua sesiune a examenului de Bacalaureat 2019 are următoarea structură:

15 - 19 iulie: înscrierea candidaților

26 iulie: înscrierea candidaților care au promovat examenele de corigențe

21 august: limba si literatura română - proba Ea) - proba scrisă

22 august: limba si literatura maternă - proba Eb) - proba scrisă

23 august: proba obligatorie a profilului - proba Ec) - proba scrisă

26 august: proba la alegere a profilului și specializării - proba Ed) - proba scrisă

27 & 28 august: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A

29 august: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă - proba B

30 august & 2 septembrie: evaluarea competențelor digitale - proba D

2 – 3 septembrie: evaluarea competențelor lingvistice într-o limba de circulație internațională - proba C

3 septembrie: afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 - 16:00)

3 - 6 septembrie: rezolvarea contestațiilor

7 septembrie: afișarea rezultatelor finale.


BIROUL DE COMUNICARE

Sursa foto: http://mgt.sjp.ac.lk/com

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Și nu sunt doar urși, ci și porci mistreți. Mare atenție!
Buna ziua,pe 22septembrie pentru o oră aveți disponibil și la ce ora?
Toți întrebați aici ce și cum.... Credeți că vă răspunde cineva.... Căutați .... Fiți pe fază, așa trebuie să fie un devărat polițist!
cand încep înscrierile pt. ordine publica din sursa externa jud. Botoșani
Va rog sa raspundeti la telefon ...multumesc
Curs valutar
EUR Euro 4.6282 -0.0328
USD Dolarul SUA 3.9551 -0.0492
GBP Lira sterlina 5.2026 -0.0635
CHF Francul elvetian 3.9909 -0.0415
XAU Gramul de aur 156.6016 -4.1587