Catalina Bozianu: vom propune Consiliului local o serie de măsuri anti-coronavirus

31 Mar 2020 12:07
Catalina Bozianu, sefa PMP Prahova, a emis un comunicat de presa, precizand ca reprezentantii partidului vor propune Consiliului local Ploiesti o serie de măsuri anti-coronavirus.
*Atât eu, cât și colegii mei de la PMP-Prahova, ne-am abținut până acum să criticăm prestația autorităților locale pe parcursul stării de urgență. Suntem primul partid din județ care a suspendat campania electorală și s-a implicat în acțiuni de voluntariat și considerăm că a te folosi de criză ca să câștigi capital politic este cel puțin la fel de imoral cu a face speculă.
Totuși, inacțiunea evidentă a autorităților municipale din Ploiești ne obligă să luăm atitudine. Trăim într-unul dintre cele mai mari și mai importante orașe din România, cu activitate economică susținută, cu obiective economice care funcționează în această perioadă. Deci, cu o mobilitate a locuitorilor mai mare decât a altor așezări urbane. În aceste condiții, ne-am fi așteptat ca primăria Ploiești să se numere printre fruntașele la măsurile de combatere a COVID-19. Din păcate, nu este așa. Mass-media și rețelele sociale sunt pline de informații și de imagini cu acțiunile municipalităților din marile orașe " dezinfectarea bulevardelor, a parcurilor și a piețelor, ajutorarea persoanelor vulnerabile etc. Primăria noastră tace. Tace pentru că nu face.
Deși, în urmă cu o săptămână, Comitetul Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Ploiești a decis spălarea cu dezinfectant a principalelor artere și acelor mai circulate spații publice, nici până în prezent nu știm dacă și cât s-a acționat în acest sens. De aceea, în ședința Consiliului local, colega mea, Claudia Sălceanu, îi va cere primarului Dobre o informare exactă și periodică asupra planului de dezinfecție și a aplicării lui. Vrem și noi, cetățenii Ploieștiului, să știm dacă, pe banii noștri, primăria și operatorul de salubritate își fac datoria în această perioadă de criză. La cum arată peisajul din oraș, mai degrabă " nu. De asemenea, vom propune Consiliului local o serie de măsuri anti-coronavirus. Unele dintre ele sunt aplicate de săptămâni bune în alte orașe. Avem în vedere:
- Achiziționarea de teste rapide pentru COVID-19;
- Asigurarea un stoc suficient de substanțe dezinfectante și de echipamente de protecție pentru instituțiile care intră în contact direct cu cetățenii " poliție locală, serviciul social-comunitar (ASSC) etc.
- Montarea dispozitivelor cu dezinfectant la scările blocurilor.
Sperăm că, măcar în fața iminenței "scenariului 4" al pandemiei, primarul Adrian Dobre va uita că nu mai candidează, își va învinge dezinteresul și va acționa în beneficiul ploieștenilor*, se arata in comunicatul de presa.

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677