Ce au gasit politistii ploiesteni acasa la camatari
19 Feb 2019 17:29
Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Ploiești au efectuat astazi trei percheziții în municipiu, la persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de camătă.
Potrivit anchetatorilor, în perioada 2017-2018, cei în cauză ar fi împrumutat sume de bani, cuprinse între 100 - 3.000 de euro, unor persoane din județ. Pentru recuperarea acestora, bănuiții solicitau dobânzi și, în unele situații, făceau uz de amenințări cu acte de violență.
Până la acest moment, au fost identificate aproximativ 30 de persoane vătămate.
De la locațiile vizate, polițiștii au ridicat sume de bani (3.000 de euro), telefoane, înscrisuri, precum și diverse arme albe (săbii și boxuri).
Suportul tehnic a fost asigurat de Direcția de Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
La percheziții au participat și jandarmi.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de camătă.