CE TREBUIE SA FACI PENTRU A DEVENI DETECTIV PARTICULAR

02 Mar 2015 16:34
CE TREBUIE SA FACI PENTRU A DEVENI DETECTIV PARTICULAR
În conformitate cu prevederile art. 5, 6 şi 7 din Legea nr. 329/2003, privind exercitarea profesiei de detectiv particular, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi pct. 4 din H.G. nr. 1666/2004 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 329/2003, la data de 26 martie a.c., la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova din Ploieşti, str. Vasile Lupu nr. 60, jud. Prahova, va avea loc examenul de atestare a calităţii de detectiv particular.

Pentru a putea participa la examen, orice persoană interesată trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiţii:

a) să aibă cetăţenie română sau cetăţenia unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene ori ale spaţiului economic european;
b) să posede cel puţin studii medii şi să fie absolventă a unei şcoli postliceale de detectivi, să fi îndeplinit funcţia de poliţist ori lucrător în cadrul unor instituţii publice cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice sau siguranţei naţionale ori să fie absolventă a unei instituţii de învăţământ superior;
c) să fie aptă din punct de vedere medical;
d) sa nu fi fost condamnată pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie;
e) nu desfăşoare o activitate care implică exerciţiul autorităţii publice;
f) să obţină avizul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova.




Dosarele vor fi depuse la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova – Serviciul Cabinet – Biroul de Primire Public, pâna la data de 11.03.2015 orele 12.00 şi vor cuprinde următoarele documente:

a) cerere pentru eliberarea avizului în vederea înscrierii la examenul de dobândire a calităţii de detectiv particular;
b) cerere de aprobare a înscrierii la examenul de dobândire a calităţii de detectiv particular
c) curriculum vitae;
d) actele de stare civilă în copii legalizate (certificat de naştere şi după caz, de căsătorie);
e) actul de studii, în copie legalizată;
f) actul de absolvire a unui curs de specialitate, în copie legalizată;
g) fişă medicala tip, încheiată la o unitate medicală autorizată (în original);
h) rezultatul testării psihologice efectuate de un laborator specializat, ( în original);
i) certificat de cazier judiciar ( în original);
j) declaraţie autentificată din care să rezulte că nu desfăşoară o activitate care implică exerciţiul autorităţii publice;
k) dosar cu şină.

Achitarea tarifului pentru susţinerea examenului de atestare a cunoştinţelor, stabilit in cuantum de 139 RON, se va face la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova – Serviciul Financiar-Contabilitate, Ploieşti, str. Vasile Lupu nr. 60 jud. Prahova, numai după obţinerea avizului de înscriere la examen.

Pot fi obţinute relaţii suplimentare la Serviciul de Investigatii Criminale al I.J.P. Prahova, de la comisar Ovidiu Enăşescu, tel: 0244/302126, sau de la Serviciul Cabinet – Biroul de Primire Public.

Pentru obţinerea unor documente tipizate necesare întocmirii dosarului de înscriere ( cereri, fişă medicală) vă puteţi adresa şi Serviciului Cabinet – Biroul de Primire Public, în zilele lucrătoare, între orele 08:00 – 15:00.

Examenul de atestare a calităţii de detectiv particular va avea loc la data de 26.03.2015, începând cu ora 08.30 - la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, din municipiul Ploieşti, str. Vasile Lupu nr. 60.

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
As dori sa știu dacă aceasta lege, respectiv 209/14.03.20 este valabila și dacă se întra în vacanta de paste... 06_20 04 20?
Domnule Director al DSP PRAHOVA VA ROG SA IMPUNETI SI SA CERETI MASURI MAI BUNE ( DURE) PTR CETATENII ROMANI VENITI ACASA SI CARE SUNT IN CARANTINA LA DOMICILIU. 1) Trebuiesc instintate primariile si organele de politie de pe raa localitatilor unde acestia locuiesc 2)Intrebati in ce spatii se autoizoleaza si cu ce membrii ai familiei unde vin sa locuiasca vor sta 3) In momentul in care vin in locuinta respectiva si intra in contact cu ceilalti membri ai familiei,obligatoriu si acestia trebuiesc sa intre in autoizolare. 4) Daca membrii ai familiei care ii primesc in domiciliul lor lucreaza ,trebuiesc intrebati unde lucreaza si luat legatura cu angajatorul lor care va fi anuntat ca acestia au rude care sunt in autoizolare la domiciliu si sa nu fie primiti la munca 5) Acestia( inclusiv gazdele-rudele)trebuiesc informate cu privire la respectarea carantinei ,autoizolarii si cu masurile care se iau in conditiile in care acestia nu respecta legea ( amenzile si inchisoarea) ptr a nu spune ca nu au stiut. Este imperios impunerea acestor reguli ptr a se putea stopa raspandirea acestui virus si a nu ajunge in situatia Italiei. Multumesc anticipat ptr aplecarea dvs catre aceasta rugaminte a mea.
Cum sa nu intri in panica cand te duci la magazine si nu mai găsești o pâine, mălai sau macar drojdie si faina sa faci o pâine.... pai normal ca intri in panica cand vezi refturile goale
Nu doresc sa mai treca cineva prin cosmaru de inundatii,Doamne Ajuta
ERA BINE DE SPUS, SCRIS, CA ACESTI ARBORI MELIFERI EVODIA HUPEHENSIS PROVIN (TRANSPORTATI PE CONT PROPRIU), DIN BANAT DE ING.ZOOT. ISTRATIE.D. DUMITRU. DEOARECE UN ,,OM" AL ROMAPISULUI CONSIDERA CA MULTIPLICAREA, PLANTAREA ACESTOR ARBORI REPREZINTA ,,INFRACTIUNE'" CUVINTE SPUSE IN PUBLIC DE FATA CU PRESEDINTELE ASOCIATIEI APICOLE PRAHOVENE - MOISE, ETC., AS RUGA UN PUNCT DE VEDERE, SA DAI CEZARULUI CE E AL CEZARULUI.
Curs valutar
EUR Euro 4.8286 -0.0002
USD Dolarul SUA 4.4674 0.0511
GBP Lira sterlina 5.4858 -0.0108
CHF Francul elvetian 4.5775 0.0093
XAU Gramul de aur 231.4961 5.6446