CERȘETORII, LUAȚI ÎN VIZOR

19 Mar 2015 18:38
CERȘETORII, LUAȚI ÎN VIZOR
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică împreună cu reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului au desfășurat, începând cu data de 11 martie 2015, o serie de acțiuni comune pentru combaterea faptelor de cerșetorie săvârșite de minori pe raza municipiului Ploiești. În acest sens au fost organizate verificări în zona intersecțiilor, în parcările principalelor supermarketuri și în zonele aglomerate ale orașului.
Astfel, au fost identificați peste zece minori care apelau la mila trecătorilor, singuri sau însoțiți de persoane adulte, în parcarea magazinelor Lidl din cartierul Mihai Bravu și Șoseaua Vestului, parcarea de la Afi Palace, pe strada I.L. Caragiale, în parcul M. Eminescu din apropierea Galeriilor Comerciale, zona stației T.C.E. de lângă Poșta Centrală și intersecția din zona de nord a municipiului.
În situația în care minorii aveau domiciliul în afara Ploieștiului sau proveneau din familii dezorganizate, aceștia au fost conduși și predați lucrătorilor de la Centrul de Primire în Regim de Urgență Cireșarii. De asemenea, au fost aplicate șase sancțiuni contravenționale, în valoare de 100 lei fiecare - conform art. 2 pct.3 din Legea nr. 61/1991, persoanelor care însoțeau minorii la cerșit, precum și două avertismente.

Poliția Locală Ploiești va continua activitatea pe linia combaterii cerșetoriei și a exploatării minorilor prin organizarea unor acțiuni asemănătoare și în perioada următoare.

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Felicitari
Felicitari.Va asteptam si la Campina
Felicitari Primarului si celor implicati in realizarea HELIOPORTULUI! Sant din Sinaia, nascuta in acest oras cu parinti din acest oras, si ma bucur pentru orice realizare pentru Sinaia! Dumnezeu sa binecuvanteze acest oras si locuitorii sai!
Buna ziua!De ce se acordă acest ajutor numai părinților cu copii pana la 6 ani,copiii pana la 8 -9 ani,pot ramane singuri in casa?Multumesc!
Traiesc in UK si sunt uimit de modul incare se preda in scoli.La noi de ce nu se poate? Aptitudinile unui copil se vad clar din primii ani de scoala.Acesti copii trebuiesc intreptati catre acestea si vor fi buni profesionisti in ceea ce fac.In RO toti elevii trebuie sa invete,sa invete ,sa invete ! Degeaba bagi mate-fizica in acel copil sau..si alte materii daca acelui copil nu-i place ! Parerea mea!
Curs valutar
EUR Euro 4.8418 0.0010
USD Dolarul SUA 4.2893 0.0177
GBP Lira sterlina 5.4092 -0.0007
CHF Francul elvetian 4.5555 0.0018
XAU Gramul de aur 249.1146 0.0359