Concert dedicat Zilei internaţionale a jazz-ului

02 May 2018 09:08
Concert dedicat  Zilei internaţionale a jazz-ului
Filarmonica ”Paul Constantinescu” vă așteaptă sâmbătă, 5 mai, începând cu ora 19.00, pentru a sărbători împreună Ziua Internațională a Jazz-ului. Pe scena sălii "Ion Baciu” îi veți putea aplauda pe Sorin Zlat (pian), Răzvan Cojanu (contrabas) și Laurențiu Ștefan (tobe), adică Ploiești Jazz Trio, care vă așteaptă la o seară relaxantă alături de invitații lor Marina Arsene (voce) și Daniel Torres (saxofon).
Marina Arsene a studiat percuție la liceul de Arte „Dinu Lipatti” din Pitești, continuând cu secția de jazz a Universității Naționale de Muzică din București, iar actualmente este studentă la Master în cadrul secției de Jazz în aceeași Universitate, studiind prin bursa Erasmus și la Prins Claus Conservatory din Groningen, Olanda. S-a alăturat primului grup de Jazz acapella din România - Jazzappella în anul 2015 alături de care concertează şi în prezent. Face parte din grupul acapella The Twisters - alături de care a colaborat cu pianistul de jazz, compozitorul și profesorul Mircea Tiberian în musical-ul "Jazzy Tarot". În 2014 a câștigat, la Festivalul International Johnny Răducanu din Brăila, Premiul pentru cel mai bun solist vocal, iar în 2015 alături de The Twisters la același festival, Premiul pentru cel mai promițător tânăr interpret.
Născut în Málaga (Spania) în 1984, Daniel Torres a studiat muzica în Barcelona, Málaga, Groningen, New York, Amsterdam și Toronto, participând la numeroase festivaluri, cântând în Europa și S.U.A. în săli sau cluburi precum Bimhuis (Amsterdam), Four Seasons Center (Toronto), Humber College Auditorium (Toronto) și altele. În octombrie 2016 a câștigat Marele Trofeu al Competiției Internaționale Johnny Răducanu, România. A cântat cu muzicieni ca John Clayton, Bob Sands, Benny Golson, Perico Sambeat, David Berkman, Dado Moroni, Alex Sipiagin, Mark Gross, Don Braden, Virxilio Da Silva, Marcelo Saenz, Enrique Oliver, Gianni Gagliardi și alții.
Biletele pentru Concertul dedicat Zilei Internaţionale a Jazz-ului sunt disponibile la preţuri de 20 de lei - întreg, 15 lei - pensionar şi 5 lei - elev şi student şi pot fi achiziţionate de la Casa de Bilete a Filarmonicii “Paul Constantinescu” Ploieşti și online, de pe www.filarmonicaploiesti.eu.

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
La Poiana observ o activitate intensa a Primariei,Scolii si Bisericii.Inseamna ca acolo sunt oameni sufletisti si ospitalieri.Am sa vin vara asta o fuga din Spania.
Nu am avut niciun dubiu... Felicitări unui OM printre oameni! Din toată inima, felicitări domnului Primar VLAD OPREA care a schimbat fața orașului Sinaia din temelii! Bravo celui mai cald, sufletist, sociabil, bun gospodar și iubitor al locuitorilor și al orașului Sinaia! Vă suntem aproape și vă susținem astfel încât, umăr lângă umăr, pas lângă pas, să transformați Sinaia în cel mai frumos și înfloritor oraș din România. Cu toată prețuirea, o locuitoare mândră de primarul și orașul în care trăiește!
Și independent dacă era, tot el obținea cele mai multe voturi.
Sinaia redevine Perla Carpaților si Perla Europei! Felicitări Vlad Oprea!
Apreciez ca PMP promoveaza tinerii intelectuali ai acestui oras , in conducerea primariei Ploiesti Domnul Lector universitar Dragos Radulescu este persoana cea mai potrivită pentru aceasta functie! Ne trebuie un primar care sa vina cu un plan de dezvoltare a.orasului, modernizarea lui.La cat petrol s-a extras din subsolul judetului Prahova, ce venituri a adus la bugetul de stat, Ploiestiul trebuia sa aiba strazile pavate cu marmura! De gunoaie dragi ploiesteni, trebuie sa se ocupe sectia de gospodarie comunala a primariei.Sa fim si noi cu bun simt, sa iubim orasul , sa nu aruncam la intamplare gunoaiele pe strada sau in afara ghenelor de gunoi.Propun sa fie instituite amenzi pentru asociatiile de locatari si pentru cetatenii indisciplinati.Educatia face diferenta ! Doresc mult succes domnului candidat Dragos Rădulescu!
Curs valutar
EUR Euro 4.8746 0.0005
USD Dolarul SUA 4.1525 0.0261
GBP Lira sterlina 5.3881 0.0139
CHF Francul elvetian 4.5548 0.0172
XAU Gramul de aur 253.0990 1.0791