CONCERT SIMFONIC DEDICAT UNIRII PRINCIPATELOR ROMÂNE, LA PLOIESTI

18 Jan 2019 14:19
CONCERT SIMFONIC DEDICAT UNIRII PRINCIPATELOR ROMÂNE, LA PLOIESTI
Sărbătorim Mica Unire, la Filarmonica "Paul Constantinescu", cu trei compoziții remarcabile: Dublul concert în Do major, K.V. 299, pentru flaut, harpă și orchestră de Wolfgang Amadeus Mozart, Suita Simfonică "Trei dansuri românești", aparținând lui Theodor Rogalski și Simfonia a V-a, în do minor, op. 67, semnată Ludwig van Beethoven. La pupitrul dirijoral al orchestrei simfonice se va afla maestrul Ilarion Ionescu Galați, iar soliste vor fi Ștefania Istrate (flaut) și Ionela Brădean (harpă). Concertul va avea loc miercuri, 23 ianuarie 2019, de la ora 19.00.
Pasiunea Ștefaniei Istrate pentru muzică a început încă din clasa I cu studiul pianului sub îndrumarea doamnei profesor Mirela Cioschi. A participat la concursuri de pian precum "Margareta Sterian" " Buzău, unde a obținut Premiul I și Olimpiada Națională de muzică, unde a obținut Premiul III. În clasa a V-a a descoperit flautul și, îndrumată de profesori excepționali - Tereza Sandu, Alina Papară, Roxana Popescu, a obținut numeroase premii de-a lungul gimnaziului și liceului: Premiul I și Recital în Gala Concursului Național "Ioan Goia" " București, premiile I, II și III la Olimpiadele Naționale de Interpretare Muzicală, premiul I la concursul Internațional "George Georgescu" - Tulcea, premiul I și Recital în Gala concursului "Iosif Sava" " București, premiul I la concursul "Dan Cumpătă" organizat de fundația "Remember Enescu" " București, Premiul I la Concursul "Margareta Sterian" " Buzău. În anul 2017 a participat la Concursul Internațional "Jeunesses Musicales" " București. Tot în clasa a V-a și-a făcut debutul concertistic pe scena Filarmonicii ploieștene, unde a interpretat sub bagheta maestrului Ovidiu Bălan diverse piese din repertoriul flautistic: Fantezia "Carmen" " François Borne, Concertul "Il Gardelino" " Antonio Vivaldi, "Concertino" " Cecile Chaminade, Concertul în Sol major " Johann Joachim Quantz și alături de mama ei, clarinetistă în orchestra Filarmonicii din Ploiești, "Tarantella" de Camille Saint-Saëns pentru flaut, clarinet și orchestră.
Ionela Brădean a început studiul harpei la vârsta de zece ani, la Liceul "George Enescu" din București sub îndrumarea profesoarei Ioana Brustur. În această perioadă a obținut premiul întâi, patru ani consecutiv, la Olimpiada Națională de Muzică. Studiile universitare s-au desfășurat sub îndrumarea profesorilor Ion Ivan Roncea și Elena Ganțolea la Universitatea Națională de Muzică din București, urmate de master. Ionela Brădean a urmat, în anul 2000, un curs de măiestrie interpretativă cu Sussana Mildonian, la Accademia Chigiana din Siena (Italia). Încă din perioada studiilor universitare colaborează cu Orchestra Națională Radio și Filamonica "George Enescu" din București. Din 1999, Ionela Brădean este prim-harpistă a Orchestrei Operei Naționale din București.
Biletele, în valoare de 20 de lei (adult), 15 lei (pensionari) și 5 lei (elevi/studenți) se găsesc la Casa de bilete a Filarmonicii, la Agenția Teatrală și online, pe www.filamonicaploiesti.eu.

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677