Concurs de eleganță, la Sinaia, cu automobile de epocă (GALERIE FOTO)

24 Jun 2017 19:54
La Sinaia a avut loc astăzi cea de-a VII-a editie a "Concursului de Eleganță Sinaia", unul din cele mai speciale evenimente din Europa de Est dedicate automobilelor istorice. Evenimentul, organizat sub Înaltul Patronaj al M.S. Regelui Mihai I al României, a beneficiat de un cadru de excepție: Domeniul Regal Peleș și castelul pentru prezentarea și parada automobilelor participante ale concurenților și Casionul Sinaia pentru festivitatea de premiere si Balul Retromobil ce are loc cu începere de la ora 20.00.
Concursul de Eleganță Sinaia a fost organizat pentru prima data de Automobil Clubul Regal Roman (ACRR) în urma cu mai bine de opt decenii, în două ediții (1934 și 1935). Retromobil Club România (RCR) a reluat tradiția organizării evenimentului în parteneriat cu Primăria Orașului Sinaia și Muzeul Național Peleș.
La ediția de anul acesta au participat 32 de automobile în șase categorii, cu reprezentanți din patru țări: România, Bulgaria, Ungaria și Marea Britanie, lista incluzand multe exemplare de excepție, așa cum este modelul Ego 4/14 din 1924, unul din două exemplare existente la nivel mondial, prezentat și în filmul "Restul e tăcere" semnat de Nae Caranfil. Țiriac Collection a prezentat una din puținele limuzine de serie din lume care dispune de un motor cu 16 cilindri " un model Cadillac Series 90.
Porsche 356 Cabriolet, Jaguar E Type, Ford Mustang Mach I sau Citroën DS 21 Cabriolet Chapron, TVR Grantura sunt alte automobile spectaculoase înscrise în concurs. Nu au lipsit nici automobilele romanesti inscrise la Categoria "Fabricat in Romania"
Anul acesta, Concursul de Eleganță Sinaia a fost încadrat ca eveniment de categoria A în calendarul Federației Internaționale de Automobile Istorice (FIVA), crescând tradiția automobilistică a Orasului Sinaia.

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677