Concursul "Cu viața mea apăr viața!" " faza județeană, la Ploiesti

23 May 2018 10:10
Concursul "Cu viața mea apăr viața!" " faza județeană, la Ploiesti
Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,Șerban Cantacuzino" al județului Prahova în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Prahova organizează concursul cu tematică de protecție civilă "Cu viața mea apăr viața!" " faza județeană -2018.

Astfel, joi 24.05.2018, ora 10.00 la Colegiul "Elie RADU" Ploiești, se va da startul competiției unde și-au anunțat participarea 10 echipaje cu elevi din unități de învățământ din județul Prahova.

În cadrul etapei județene a competiției desfășurate, echipele concurente se vor întrece pe parcursul a trei probe: o probă teoretică și două probe practice: "Transportul asistat al unui accidentat așezat pe targă pe distanța de 50 metri", respectiv "Deplasarea cu masca pe figură într-un raion cu obstacole, contaminat".

Scopul acestui concurs presupune formarea unor comportamente adecvate diferitelor situații de urgență; cunoașterea de către aceștia a principalelor tipuri de riscuri, a formelor de manifestare a acestora, a măsurilor de protecție și a modului de acțiune și comportare în situația producerii lor precum și formarea deprinderilor necesare pentru asigurarea autoprotecției în cazul producerii unor situații de urgenta.

Sursa foto cu caracter ilustrativ: www.newsbucovina.ro

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677