Cursurile anului școlar 2018-2019 încep luni, 10 septembrie 2018

21 Feb 2018 10:23
Cursurile anului școlar 2018-2019 încep luni, 10 septembrie 2018
Ministrul Educației Naționale, Valentin Popa, a aprobat prin ordin, structura anului școlar 2018-2019. Potrivit documentului, cursurile noului an școlar încep luni, 10 septembrie și însumează 168 de zile lucrătoare (34 de săptămâni). Structura anului școlar cuprinde semestrul I (10 septembrie 2018 - 1 februarie 2019) și semestrul al II-lea (11 februarie 2019 - 14 iunie 2019).

Vacanțele elevilor din toate ciclurile de învățământ sunt programate astfel: vacanța de iarnă (22 decembrie 2018 - 13 ianuarie 2019), vacanță intersemestrială (2 - 10 februarie 2019), vacanța de primăvară (20 aprilie - 5 mai 2019) și vacanța de vară (15 iunie - 15 septembrie 2019). Suplimentar, clasele din învățământul primar și grupele din învățământul preșcolar beneficiază de vacanță în săptămâna 27 octombrie - 4 noiembrie 2018. Pentru clasele terminale din învățământul liceal, anul școlar se încheie în data de 31 mai 2019, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 7 iunie 2019.

Programul național "Școala altfel" are o durată de 5 zile consecutive lucrătoare în timpul anului școlar și poate fi derulat în perioada 1 octombrie 2018 - 31 mai 2019, pe baza unei planificări ce rămâne la decizia școlilor. Desfășurarea programului "Școala altfel" nu coincide cu perioada alocată susținerii tezelor semestriale. Acestea vor avea loc, de regulă, la finalul semestrelor, după parcurgerea programei școlare, cu cel puțin trei săptămâni înainte de finalul semestrului. Etapele naționale ale olimpiadelor școlare se organizează, în general, în perioada vacanței de primăvară, potrivit unui calendar specific.

Unitățile de învățământ și inspectoratele școlare vor marca prin manifestări specifice ziua de 5 octombrie - Ziua internațională a educației și ziua de 5 iunie - Ziua învățătorului, în măsura în care, prin contractul colectiv de muncă aplicabil, nu sunt instituite ca zile nelucrătoare.

În situații deosebite, bine fundamentate, în funcție de condițiile climatice și de specificul zonei și al școlii, inspectoratele școlare județene pot aproba, la cererea conducerii unităților de învățământ, modificări ale structurii anului școlar. Acestea se pot aproba numai în măsura în care se asigură parcurgerea integrală a programelor școlare. Recuperarea cursurilor suspendate ca urmare a unor situații obiective de urgență (intemperii, epidemii, calamități naturale) nu se poate realiza în perioada vacanțelor școlare.

Foto cu caracter ilustrativ






COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677