Cursurile de etică și integritate academică pentru studiile universitare de masterat și doctorat devin obligatorii, începând cu anul universitar 2018-2019

30 Jan 2018 19:10
Cursurile de etică și integritate academică pentru studiile universitare de masterat și doctorat devin obligatorii, începând cu anul universitar 2018-2019
Ministrul Educației Naționale, Valentin Popa, a aprobat marți, 30 ianuarie, un ordin care prevede includerea în planurile de învățământ, pentru toate programele de studii universitare organizate în instituțiile de învățământ superior din sistemul național de învățământ, a cursurilor de etică și integritate academică.

​Mai exact, începând cu anul universitar 2018-2019, cursurile de acest tip devin obligatorii în cadrul studiilor universitare de masterat și doctorat, deoarece în aceste cicluri de studiu creația individuală și cercetarea științifică au o pondere majoritară. Pentru studiile universitare de licență, cursul are deocamdată caracter opțional, întrucât partea de creație are o pondere mai mică.

Adoptarea acestui ordin are rolul de a asigura, în mod structurat, pentru promoțiile viitoare, începând cu anul I de studii, cunoștințele și deprinderile necesare unei activități academice și de cercetare, în acord cu cerințele eticii și deontologiei universitare. În acest context, ordinul completează cadrul normativ existent, care până acum prevedea doar obligativitatea evaluării lucrărilor științifice sub aspectul eticii universitare, fără ca anterior să fie dobândite, în mod obligatoriu, competențele necesare pentru cei care le redactează.

Documentul a fost elaborat cu scopul unei implementări coerente și unitare a Strategiei naţionale anticorupţie pe perioada 2016-2020 și se fundamentează inclusiv pe dispozițiile Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare. Conform legii, „instituţiile de învăţământ superior adoptă un cod de etică şi deontologie profesională universitară”, care include obligatoriu și „măsurile educaţionale, administrative şi tehnice care se iau pentru garantarea originalităţii lucrărilor de licenţă, master, doctorat, articolelor ştiinţifice sau a altor asemenea lucrări, precum şi sancţiunile aferente”.

De asemenea, Legea privind asigurarea calității în învățământ reglementează funcționarea furnizorilor de educație, „astfel încât prin calitatea activităţii lor să satisfacă încrederea publică, iar învăţământul să se afirme ca bun public”. În același timp, calitatea programelor de studii este asigurată prin strategii şi proceduri specifice, precum și prin proceduri privind iniţierea, monitorizarea şi revizuirea periodică a programelor şi activităţilor desfăşurate, fapt ce generează atât necesitatea, cât și posibilitatea implementării prevederilor ordinului recent semnat.

Ministrul Valentin Popa este adeptul abordării „Toleranță 0” față de abaterile de la normele de etică și deontologie universitară, iar emiterea acestui ordin constituie primul pas din mandatul său în această direcție.

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
La Poiana observ o activitate intensa a Primariei,Scolii si Bisericii.Inseamna ca acolo sunt oameni sufletisti si ospitalieri.Am sa vin vara asta o fuga din Spania.
Nu am avut niciun dubiu... Felicitări unui OM printre oameni! Din toată inima, felicitări domnului Primar VLAD OPREA care a schimbat fața orașului Sinaia din temelii! Bravo celui mai cald, sufletist, sociabil, bun gospodar și iubitor al locuitorilor și al orașului Sinaia! Vă suntem aproape și vă susținem astfel încât, umăr lângă umăr, pas lângă pas, să transformați Sinaia în cel mai frumos și înfloritor oraș din România. Cu toată prețuirea, o locuitoare mândră de primarul și orașul în care trăiește!
Și independent dacă era, tot el obținea cele mai multe voturi.
Sinaia redevine Perla Carpaților si Perla Europei! Felicitări Vlad Oprea!
Apreciez ca PMP promoveaza tinerii intelectuali ai acestui oras , in conducerea primariei Ploiesti Domnul Lector universitar Dragos Radulescu este persoana cea mai potrivită pentru aceasta functie! Ne trebuie un primar care sa vina cu un plan de dezvoltare a.orasului, modernizarea lui.La cat petrol s-a extras din subsolul judetului Prahova, ce venituri a adus la bugetul de stat, Ploiestiul trebuia sa aiba strazile pavate cu marmura! De gunoaie dragi ploiesteni, trebuie sa se ocupe sectia de gospodarie comunala a primariei.Sa fim si noi cu bun simt, sa iubim orasul , sa nu aruncam la intamplare gunoaiele pe strada sau in afara ghenelor de gunoi.Propun sa fie instituite amenzi pentru asociatiile de locatari si pentru cetatenii indisciplinati.Educatia face diferenta ! Doresc mult succes domnului candidat Dragos Rădulescu!
Curs valutar
EUR Euro 4.8746 0.0009
USD Dolarul SUA 4.1456 -0.0166
GBP Lira sterlina 5.3917 0.0082
CHF Francul elvetian 4.5464 -0.0019
XAU Gramul de aur 254.7806 -0.5218