Dosar penal intocmit in urma unei partide de vanatoare organizata in Prahova

16 Oct 2018 09:49
Dosar penal intocmit in urma unei partide de vanatoare organizata in Prahova
 În perioada 11-12 octombrie, polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au efectuat verificări cu privire la legalitatea modului de deținere, port și folosire a armelor de vânătoare, atât la locul de cazare a unor vânători străini invitați în România pentru a participa la partide de vânătoare pe fondurile cinegetice Baba Ana și Urlați, cât și la locul de desfășurare a partidelor de vânătoare.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că doi cetățeni străini ar fi închiriat fiecare câte o armă de vânătoare de la o societate comercială din municipiul București, pe care, la finalul partidelor de vânătoare, le încredințau împreună cu muniția pe care o dețineau, spre păstrare, fără drept, unei alte persoane. Asupra celei din urmă au fost identificate trei arme de vânătoare și cantitatea de 795 bucăți cartușe de vânătoare cal. 12. Având în vedere faptul că aceasta nu avea dreptul să dețină armele închiriate de ceilalți doi vânători și respectiva cantitate de muniție, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor.
Totodată, în urma controlului partidei de vânătoare desfășurată la data de 11 octombrie, pe fondul de vânătoare Baba Ana, s-a constatat faptul că aceeași persoană transporta o armă ce prezenta defecțiuni (avea țeava crăpată), arma fiind închiriată de la aceeași societate. Cele trei persoane au fost sancționate contravențional cu amenzi în valoare de 3.000 de lei. De asemenea, celor trei contravenienți le-a fost aplicată sancțiunea complementară a anulării dreptului de deținere, port și folosire arme și muniții pe teritoriul României, conform art. 130 alin. 2 lit. b din Legea nr. 295/2004 rep.

sursa IJP Prahova
foto cu caracter ilustrativ

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677