Două persoane, transportate la spital după ce au fost înjunghiate în Ploiești

22 Feb 2021 15:59
Două persoane, transportate la spital după ce au fost înjunghiate în Ploiești
Medicii de la Serviciul de Ambulanță au intervenit, sâmbătă, pentru acordarea primului ajutor în cazul a două persoane înjunghiate. S-a întâmplat în Ploiești, pe strada Stejarului, fiind vorba despre doi bărbați, de 38 și 38 de ani. Aceștia au fost transportați la spital.
Potrivit IJP Prahova, sâmbătă, în jurul orei 22:30, politiștii au observat pe o stradă din municipiul Ploiești un grup de bărbați implicați într-un conflict, în urma căruia doi dintre aceștia ar fi fost loviți cu un obiect tăietor-înțepător. Victimele au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Persoana bănuită de săvârșirea faptei a fost depistată, cercetările fiind continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677