FOTO Dezastru la Scorteni. Pamantul a luat-o la vale

19 Mar 2018 10:12
Disperare in randul mai multor familii din Scorteni. Ploile din ultima vreme au reactivat o alunecare de teren. Oot imobile sunt in zona respectiva iar in doua aproape ca se mai poate locui. Potrivit Prefecturii Prahova, prefectul Madalina Lupea s-a deplasat, ieri, la Scorțeni alături de reprezentanți ai ISU pentru a încerca o evaluare a situației cu care se confruntă proprietarii a două case ce se află pe o alunecare de teren reactivată din cauza ploilor. Azi este așteptat un expert tehnic de la Inspectoraul de Stat în construcții care va evalua starea caselor si care, va stabili, daca e cazul, ca oamenii sa fie evacuati. La prima vedere, locuințele sunt serios afectate. La mai multe case sunt fisuri si crapaturi in pereti, la soclu si la trotuare, la alei si la fundatiile de la imprejurimi. Doua imobile insa sunt in pericol de a se prabusi.

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677