FOTO Memorial Day: Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, în Sinaia

20 May 2019 20:36
Autorități locale și județene au fost prezente, la Sinaia, astăzi, alături de E.S. Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Dl. Hans Klemm și oficialități din alte state membre NATO, la evenimentul Memorial Day, o zi specială în care au fost comemorați eroii americani "Vulturii Libertății", căzuți la datorie.
"Sunt aici pentru a le aduce recunoștința intactă a sinăienilor și a națiunii române, respectul pe care sacrificiul lor ni-l inspiră astăzi la 75 de ani de la intrarea României, alături de aliați, în cel de-al doilea Război Mondial. Știm cu toții că monumentele, comemorările, paradele nu au consolat și nu vor consola niciodată mamele, soțiile, copiii pe care soldații i-au lăsat în spatele lor. Dar știm că au fost adevărați patrioți, au făcut războiul din angajament, iar singura lor speranță era câștigarea păcii. (...) Am dorit în 2015 să consacrăm eroilor americani, în această piațetă, "un mic teritoriu sacru" pentru a ilustra dorința sinăienilor de a păstra o amintire inalterabilă acestor Vulturi ai Libertății, pe care i-au îngrijit în Hotelul Păltiniș, transformat în spital de campanie, în acea vreme", a declarat Vlad Oprea, primarul orașului Sinaia.
foto Primăria Sinaia

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677