Gratuitate la Peles, la 133 de ani de la inaugurare

19 Jun 2018 10:11
Gratuitate la Peles, la 133 de ani de la inaugurare
Miercuri, 5 octombrie 2016, accesul în castel al vizitatorilor se va face în regim de gratuitate, în intervalul orar 11:15 – 16:15.
In după amiază zilei de 7 octombrie 1883 ceremonia inaugurării castelului, sediul „noii dinastii”, a început cu o slujba religioasă şi cu sfinţirea apei, la care au asistat Regele Carol I şi Regina Elisabeta, primul ministru Lascăr Catargiu şi mai mult de 50 de invitaţi din toate corpurile statului, o parte a unui batalion de vânători şi un numeros public din Sinaia şi din Bucureşti. Sosiseră cu Orient Expresul în gara Sinaia şi invitaţi străini, diplomaţi şi redactori ai ziarelor de prestigiu. S-a intonat imnul naţional şi pe turnul cel mare al Castelului s-a ridicat Tricolorul, drapelul naţional, care a fost salutat de trei salve de tun.
Generalul Creţieanu, şeful Casei militare a citit următorul document:
„Eu Carol I, Rege, cu Elisabeta, Regina, după o silinţa
neobosită de doi ani, în lupta cu un teren nestatornic,
străbătut de izvoare, izbutit-am a pune la poalele
Bucegiului, temelia acestei clădiri, în anul mântuirii 1875,
iar al Domniei noastre al IX-lea. Zidirea s-a oprit pe timpul
războiului pentru neatârnarea României (1877 – 1878).
Intrat-am în această casă a noastră în anul mântuirii 1883,
iar al Domniei noastre XVII; datu-i-am nume: Castelul
Peleşului.”
Mitropolitul a stropit cu apă sfinţită coridoarele şi toate camerele şi a urmat masa festivă cu mâncăruri şi vinuri alese cu specific românesc. Regele Carol I a rostit un toast, la fel şi preşedintele Senatului D. Ghica şi preşedintele Adunării Deputaţilor C.A. Rosetti.
Poetul Vasile Alecsandri a închinat un pahar după vechiul obicei rostind:
„În timpii străbunilor noştri, când Domnii şi boierii mari intrau în locuinţe noi, poporul se adună să le facă urarea cu aceste cuvinte:
„Câte cărămizi şi grinzi,
Atâtea măriri şi izbânzi!
Cât nisip în aceste clădiri
Atâtea fericiri şi străluciri”
Această urare strămoşească o adresăm astăzi maiestăţilor voastre în numele poporului român. Să va ajute Dumnezeu a mai clădi alte monumente în ţară, tot atât de glorioase, tot atât de frumoase că acest Palat frumos şi feeric ca basmele lui Peleş”.
După ce invitaţii au vizitat Castelul Peleş toţi participanţii la inaugurare au fost poftiţi la un ceai în salonul de muzică unde Regina Elisabeta a cântat acompaniată de pian câteva arii din opere şi două cântece româneşti.
Castelul avea 160 de camere şi dotări foarte moderne pentru epoca în care a fost construit: încălzire centrală, apă curentă la sălile de baie şi canalizare; în 1884 a fost instalată reţeaua electrică, iar castelul dispunea de un grup electrogen propriu; la 1897 s-a construit micro hidrocentrala electrică, aceeaşi care funcţionează şi în prezent.

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Buna seara,cand incep inscrierile?
In com.Soimari-Ph stau tevile de apa si gaze in pamint de 7 ani nefolosite.Ne-au pus sa facem camine ptr controarele de apa,au montat contoarele si apa tot nu avem.Drumurile nu sint marcate si semnalizate,iluminat public gasesti doar in fata portilor smekerilor din primarie.Haznalele sint deversate in paraul care trece prin comuna,santurile pline de iarba si gunoaie.Ptr ce platim taxe si impozite?Cei care beneficiaza de aj.sociale ce fac ?
Sunt mândră de acest partid care este aproape de oameni,De nevoile acestora de felul cum se dezvolta frumosul nostru oraș natal,De felul cum cei din conducere stau de vb cu cetățenii orașului Doresc mult succes celor care fac parte din acest partid si realizari cat mai multe.Succes
Bună ziua.Pe un frigider sau o mașină de spălat la un centru de colectare fier vechi primești câteva zeci de lei. Cred ca dacă ați acorda ceva ( bonuri valorice sau vauchere)ați avea succes mai mare.
Pentru mai multe detalii, va rugam sa sunati la 0755.010.518- Cofetaria Andrei!
Curs valutar
EUR Euro 4.6587 0.0001
USD Dolarul SUA 3.9497 -0.0021
GBP Lira sterlina 5.2940 0.0103
CHF Francul elvetian 4.0139 0.0072
XAU Gramul de aur 164.8718 0.2994