În anul școlar 2018-2019, evaluările naționale de la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a se vor desfășura în luna mai 2019

21 Jan 2019 13:35
În anul școlar 2018-2019, evaluările naționale de la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a se vor desfășura în luna mai 2019
Probele din cadrul evaluărilor naționale de la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a se vor desfășura în anul școlar 2018-2019, în intervalul 7 - 23 mai 2019. Calendarul de administrare a acestor evaluări a fost aprobat de Ministerul Educației Naționale și publicat pe edu.ro.


Astfel, evaluarea elevilor la finalul clasei a II-a (EN II) va avea loc în perioada 7 - 10 mai. Probele scrise la limba română și limba maternă sunt programate în 7 mai, fiind urmate a doua zi (8 mai) de testele de citire la cele două discipline. Proba de matematică este prevăzută pentru data de 9 mai, în timp ce proba de limbă română (scris și citit) pentru elevii din rândul minorităților naționale se va desfășura în data de 10 mai.

Evaluarea competențelor fundamentale dobândite în ciclul primar (la finalul clasei a IV-a) are următorul calendar: limba română (14 mai), matematică (15 mai) și limba maternă (16 mai).

Elevii claselor a VI-a vor susține evaluarea competențelor fundamentale dobândite în ciclul inferior al gimnaziului (V-VI) în zilele de 22 mai (limbă și comunicare) și 23 mai (matematică și științele naturii).

Conform Legii Educației Naționale nr. 1/2011, rezultatele EN II și EN VI au ca scop elaborarea planurilor individualizate de învățare ale elevilor și preorientarea școlară, iar rezultatele EN IV sunt utilizate și pentru diagnoza de sistem, la nivelul acestui tip de învățământ (ciclul primar). Precizăm că rezultatele evaluărilor naționale de la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a se comunică doar părinților acestora.

BIROUL DE COMUNICARE

Sursa foto: prepbypost.co.uk

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
va rugam ,dorim o programare ptr. schimbarea cartii de identitate expirata la data de 1 01 2019 . va multumim azi 18 01 2019
va rog sa ne comunicati dupa cat timp se fac programarile ? multumim
Si unde gasim harta cu sectoarele cadastrale din Ploiesti, pentru a ne elucida si noi?!
doresc schimbare carte identitate care expira pe data 19 .01.2019 si programare pe data de 16.01.2019
În microbuz se afla și copilul meu în vârstă de 11ani care a prezentat o escoriatie la nivelul antebrațului stg. Din fericire locuind în apropiere fiul meu s-a speriat și a venit acasă.
Curs valutar
EUR Euro 4.7081 0.0106
USD Dolarul SUA 4.1377 0.0185
GBP Lira sterlina 5.3199 -0.0106
CHF Francul elvetian 4.1501 0.0060
XAU Gramul de aur 170.1500 -0.0783