Informare de presă privind vaccinarea la nivelul județului Prahova, 24 februarie 2021

24 Feb 2021 13:26
Prefectura Prahova: Conform informațiilor furnizate de către Direcția de Sănătate Publică Prahova, până la data de 23 februarie 2021, în județul Prahova au ajuns 64787 doze de vaccin anti SARS-CoV-2, dintre care 49767 doze Pfizer/BioNTech, 4220 produse de compania Moderna și 10800 de doze AstraZeneca.
Dintre acestea, au fost inoculate 54553 doze (la ora raportării " 13:00). Stocul disponibil, în acest moment, este de 10166 doze vaccin (1963 - Pfizer/BioNTech, 10 - Moderna, 8193 - AstraZeneca).
​În ultimele 24 de ore, au fost raportate alte două doze pierdute (diluate și neutilizate), la centrul de vaccinare amenajat la Spitalul Orășenesc Vălenii de Munte. În total, în Prahova, de la debutul imunizării împotriva COVID-19, au fost irosite 68 de doze.
Nu au fost raportate noi reacții adverse în urma administrării serului împotriva SARS-CoV-2.
Numărul total al persoanelor din județul Prahova care au primit și a doua doză, până în prezent, este de 22146.
Începând de miercuri, 24 februarie, vor funcționa două centre de vaccinare destinate exclusiv personalului din unitățile de învățământ și creșe.
Acestea sunt amenajate în cabinetul medical al Universității Petrol Gaze - Bld. București, nr. 39, Corp Clădire C3, Ploiești și în clădirea CAR (incinta Casei Corpului Didactic), Str. Democrației, nr. 35, Ploiești. În primul centru, imunizarea se va face cu ser Pfizer/ BioNTech pentru persoanele de 56 de ani și peste, iar în cel de-al doilea va fi folosit vaccin AstraZeneca pentru persoanele cu vârste între 18 și 55 de ani (inclusiv).
Vaccinarea personalului din creșe și unități de învățământ preuniversitar și universitar, în cadrul acestei campanii, se realizează fără programare în platforma existentă la nivel national. În urma imunizării, cadrele didactice și ceilalți angajați din domeniu vor fi înregistrați în Registrul Electronic Național de Vaccinări (RENV) și li se va elibera o adeverință de vaccinare.
Pentru buna desfășurare a acestui demers, angajatorii au avut de întocmit liste nominale cu persoanele eligibile care doresc să se vaccineze, pe cele două categorii de vârstă. Din mediul preuniversitar s-au înscris aproape 320 de angajați și 125 din învățământul universitar.
Imunizarea în cele două centre este asigurată de echipe mobile. Zilnic, vor putea fi vaccinate maximum 60 de persoane în fiecare dintre cele două locații amintite mai sus.
​Vaccinarea este o măsură complexă de prevenție în pandemia de coronavirus, alături de celelalte obligații ce ne revin: respectarea regulilor și a măsurilor igienico-sanitare (purtarea măștii, spălatul pe mâini și distanțarea fizică).
​De asemenea, toate informațiile despre campania de imunizare împotriva COVID-19 pot fi găsite pe site-ul: https://vaccinare-covid.gov.ro/.

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677