Inspector șef Antifraudă, trimis în judecată

01 Apr 2015 16:45
Inspector șef Antifraudă, trimis în judecată
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată,

în stare de arest la domiciliu a inculpaților:

VARTIC IONUȚ DANIEL, inspector șef antifraudă la Direcția Regională Antifraudă Fiscală (DRAF) Suceava, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații (3 infracțiuni),
- complicitate la delapidare,

CIUCHEA CORNELIU, asociat și administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- complicitate la infracțiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații (3 infracțiuni),
- trafic de influență,

și în stare de libertate a inculpaților:

BOTUȘANU LUCICA, administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență,
CERLINCĂ FILUȚĂ, administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În zilele de 15 mai, 17 iunie și 5 decembrie 2014, inculpatul Vartic Ionuț Daniel, în calitate de inspector șef antifraudă în cadrul Direcției Regionale Antifraudă Fiscală Suceava – Serviciul Control nr. 5, a transmis inculpatului Ciuchea Corneliu, în vederea transmiterii mai departe, informații ce nu erau destinate publicității, pe care le obținuse în virtutea funcției sale, devoalând controale inopinate ce urmau să fie efectuate la diverși agenți economici de către inspectori antifraudă.
Scopul acestor divulgări a fost pe de o parte, încercarea de a proteja operatorii economici agreați de Ciuchea Corneliu, iar pe de altă parte de a obține pentru sine bunuri și foloase necuvenite.
În perioada martie – noiembrie 2014, inculpatul Ciuchea Corneliu a pretins și a primit de la inculpata Botușanu Lucica suma totală de 90.000 lei, în tranșe lunare de câte 10.000 lei, lăsând-o să creadă că, prin influența pe care o are asupra unui funcționar public neidentificat numit „Doctorul”, ar putea determina protejarea firmei acesteia din urmă în ceea ce privește controalele fiscale.
În perioada 1 – 2 noiembrie 2014, cu ocazia desfășurării unei petreceri, inculpatul Vartic Ionuț Daniel a acceptat oferta inculpatului Cerlincă Filuță de a beneficia, în mod gratuit, de cazarea invitaților în cele 17 camere și 5 apartamente ale unui complex turistic, administrat de acesta din urmă, ajutându-l astfel în activitatea infracțională pe omul de afaceri și cauzând firmei un prejudiciu în cuantum de 3.345 lei.

În cauză, procurorii au dispus măsura sechestrului asigurator asupra mai multor sume de bani ce aparțin inculpaților Vartic Ionuț Daniel, Ciuchea Corneliu și Cerlincă Filuță.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Suceava cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Dece depuneri de coroane la catedrala sf ioan si nu la statuia lui Mihai Viteazul ce treaba are biserica cu 1decembrie?faceti o mare greseala
Cine este
Am trecut pe acolo la ora 16. Era foarte mare aglomerație. Eu voiam să merg către Câmpina. Ca sa evit aglomeratia,a trebuit să fac dreapta spre Baicoi,să întorc la prima intersecție. Am auzit prin stația de emisie receptie ca trebuie sa treaca o delegație dinspre Sinaia către Ploiești si sunt echipaje la fiecare intersecție cu DN1.Am intors la prima intersecție cu Baicoi,spunandu-i agentului de poliție ca ma îndrept către Câmpina si ca la intersecția cu Floresti o sa se întâmple un accident,fiind mare aglomerație,daca polițiștii de acolo nu o sa dirijeze circulatia. Foarte liniștit,mi-a spus sa întorc direct prin spatele lui. Mi-am continuat drumul către Campina,incetinind in dreptul agenților de poliție la intersecția cu Floresti,spunându-le să dirijeze circulatia in loc sa stea cu mâinile în șolduri. După aproximativ 3 ore m-am intors către Filipestii de Padure,unde circulatia era blocată din cauza unui accident grav. De ce in loc sa prevină,poliția pe care noi o plătim,trebuie să constate? Este normal ca atatia oameni nevinovati sa aiba de suferit din cauza unor incompetenți?
Buna ziua as dori un tort cu cifra 30. Imi puteti spune un pret? Multumesc
Buna seara! Este suficienta doar completarea formularului de la scoala sau se mai face inca o inscriere?Deja am completat unul!Seara minunata!
Curs valutar
EUR Euro 4.7777 -0.0008
USD Dolarul SUA 4.3149 0.0080
GBP Lira sterlina 5.6840 0.0286
CHF Francul elvetian 4.3590 0.0008
XAU Gramul de aur 203.0272 -1.2623