INTERVIU EXCLUSIV - Elevi prahoveni de 10 - Anto: "Nota 10 la ambele materii a fost un obiectiv pe care mi l-am asumat și pentru care m-am pregătit constant"

08 Jul 2017 16:56
Prahova-news.ro continuă seria interviurilor cu elevii de zece ai județului. Vi-l prezentăm astăzi pe Antoniu-Ștefan Merlă, absolvent al gimnaziului la Colegiul Național Mihai Viteazul din Ploiești, care a reușit performanță, alături de alți nouă elevi din Prahova, să obțină media 10 la sesiunea 2017 a Evaluării Naționale. L-am rugat pe Antoniu să-și facă, pentru început, o scurtă caracterizare. Iată ce spune despre el:

"Numele meu este Merlă Antoniu-Ștefan, Anto pentru prietenii mei. Am absolvit gimnaziul la Colegiul Național ,,Mihai Viteazul", Ploiești. Sunt o persoană conștiincioasă, organizată, creativă. Dintre pasiunile mele pot enumera: matematica, informatica, astrofizica, lingvistica. Sunt un săgetător ambițios, îmi place să experimentez, să-mi depășesc limitele, să am mult curaj și încredere în mine. Consider că important este să fiu împăcat eu cu mine, să fiu conștient de lipsuri și să încerc să le acopăr. Îmi place să citesc, îmi plac foarte mult călătoriile și timpul pe care îl petrec cu prietenii. Îmi iubesc părinții, ei sunt tot ce am mai bun, îmi respect profesorii pentru că mi-au dăruit din lumea dumnealor, înfrumusețând-o și pe a mea. Doresc să le mulțumesc din suflet celor care m-au susținut încă de la început, iar acelora care au crezut în mine, le mulțumesc în mod special."

1. Cum ai reușit performanța de a obține media 10 la Evaluarea Națională?
Dat fiind faptul că a obține nota 10 la ambele probe a fost un obiectiv pe care mi l-am asumat, m-am pregătit și am alocat zilnic timp pentru realizarea acestuia. De asemenea, un sprijin extrem de prețios l-am primit de la domnii mei profesori care, pe lângă informații, m-au motivat și mi-au ,,cultivat" dorința de a obține performanță în tot ceea ce îmi propun... concursuri, examene, viață. Iau în considerare, desigur, și ,,mobilizarea" din partea familiei mele ca factor în obținerea succesului meu la Evaluarea Națională.

2. Te așteptai să iei note maxime la ambele materii? La ce ți-a fost teamă?
Da! Nota 10 la ambele materii a fost un obiectiv pe care mi l-am asumat și pentru care m-am pregătit constant, după cum am precizat anterior. Subiectele la ambele probe mi s-au părut ușoare poate și pentru că, în urma participării la concursuri, am învățat să-mi stăpânesc emoțiile și să mă autoevaluez corect.

3. Cât timp ți-a ocupat pregătirea pentru examen? Ai făcut și pregătire suplimentară? Ai avut timp și de distracție anul acesta?
Sincer, nu pot să spun că am suplimentat, special în acest an școlar, timpul alocat studiului, ritmul fiind același pe întregul meu parcurs școlar. În ceea ce privește pregătirea suplimentară, da, m-am pregătit atunci când am simțit nevoia. Prin urmare, și timpul alocat relaxării și distracției a fost același.

4. Cum te-a încurajat familia?
Părinții mi-au fost alături și au avut încredere în mine din totdeauna.


5. În gimnaziu, ai fost și la olimpiade, concursuri? Ce rezultate ai obținut de-a lungul timpului?
Am fost preocupat să-mi verific nivelul de cunoștințe, tocmai de aceea, am participat la olimpiade și concursuri școlare la care am obținut premii și mențiuni:

în clasa a V-a:
 premiul I la faza județeană a Olimpiadei naționale de matematică, calificat la etapa națională;
 premiul al II-lea la etapa județeană a Olimpiadei Limbă, Literatură și Comunicare "George Călinescu";
 premiul al II-lea la etapa județeană a Concursului Național "Cultură și spiritualitate românească";
 premiul I la Concursul Interjudețean de Matematică "Regalul Generației XXI";
 premiul al III-lea la Concursul Interjudețean de Matematică "Micul Arhimede";
 premiul al III-lea la Concursul Național de Matematică "Lumina Math".

în clasa a VI-a:
 premiul al II-lea la etapa județeană a Concursului Național "Alege este dreptul tău";
 premiul I la Concursul Național de Poezie Ludică;
 premiul al II-lea la Concursul Interjudețean de Matematică "Grigore Moisil";
 mențiune la etapa județeană a Olimpiadei de Lingvistică;
 mențiune la Concursul ,,Cangurul Lingvist", secțiunea ,,Poveștile Cangurului".

în clasa a VII-a:
 premiul I la etapa județeană a Olimpiadei de Lingvistică - calificat la etapa națională;
 premiul al II-lea la etapa județeană a Concursului Național de Competență și Performanță Comper - Comunicare;
 premiul al III-lea la Concursul Național de Fizică PHI;
 premiul al III-lea la Concursul Național de Competență și Performanță Comper " Comunicare, etapa națională;
 mențiune la Concursul Interjudețean de Matematică ,,Cristian S. Calude".

în clasa a VIII-a:
 premiul I la etapa județeană a Olimpiadei de Istorie;
 premiul al II-lea la etapa județeană a Olimpiadei de Lingvistică;
 premiul al III-lea la etapa județeană a Concursului ,,Noi și chimia";
 mențiune la Concursul Național de Fizică PHI;
 mențiune la Concursul de Matematică ,,Discipolii lui Lazăr".


6. La ce liceu îți dorești să fii admis/admisă? De ce?
Îmi doresc să fiu admis la Colegiul Național ,,Mihai Viteazul", Ploiești pentru că, în continuare, îmi doresc să acumulez cât mai multe cunoștințe și, în plus, să mă pregătesc pentru performanță. Aici simt că am mediul prielnic pentru realizarea acestor două obiective. Argumentele care stau la baza acestor afirmații sunt domnii mei profesori care ne susțin tot timpul și ne încurajează pentru obținerea performanței și foștii mei colegi pe care vreau să-i am alături și în etapa următoare.


7. Ce profil vrei să urmezi mai departe?
Vreau să urmez profilul real, specializarea matematică-informatică.

8. Te-ai gândit deja la o eventuală carieră? În ce domeniu ti-ar plăcea să lucrezi?
Până în acest moment, nu m-am decis pentru o carieră anume. M-am gândit și mi-ar plăcea să dezvolt o carieră în domeniul IT.

9. Pe viitor, vrei să rămâi în țară sau să pleci în străinătate?
După absolvirea liceului doresc să studiez în străinătate.

10. Ce sfaturi ai pentru cei care vor da în anii viitor Evaluarea Națională?
Îi sfătuiesc pe cei care vor susține în anii viitori Evaluarea Națională să se pregătească temeinic și, foarte important, să-și dorească să obțină aceste rezultate.


11. Cum îți vei petrece vacanța de vară după ce vei afla și rezultatele admiterii la liceu? Ți-ai făcut planuri?
După ce voi afla rezultatul admiterii la liceu, o să înceapă și pentru mine vacanța, pe care o să mi-o petrec la fel ca și pe celelalte. Prima parte este destinată vacanței cu părinții, după care voi merge în tabere cu prietenii. Nu voi renunța, desigur, nici la timpul pe care o să-l aloc studiului.

Am avut câteva întrebări și pentru părinții lui Antoniu care, după cum ne-a spus și el, au fost alături și au avut încredere în el mereu.

1. Sunteți mândri de performanța lui Antoniu?
Orice părinte este mândru de copilul lui. Bineînțeles că suntem mândri de rezultatele obținute la Evaluarea Națională și de media de admitere. În mod special, apreciem seriozitatea, ambiția și dorința lui de cunoaștere, manifestate încă din primii lui ani de viață și îl susținem în toate alegerile și demersurile sale. Noi îl felicităm și, în același timp, dorim să transmitem felicitări tuturor copiilor cu rezultate deosebite, precum și dascălilor care i-au pregătit pe aceștia!

2. Ce rol ați avut în obținerea acestei performanțe? Cum veți recompensa această performanță?
Rezultatele obținute le privim ca pe un obiectiv asumat și concretizat. Așa cum s-a întâmplat și până acum, se va bucura de o recompensă pe măsura muncii și a dorinței sale.


3. Vă veți implica în alegerile copilului, în viitor?
Am fost și vom fi alături de Anto în toate deciziile importante. Atunci când situația o va impune, îl vom sprijini cu sfaturi din experiențele noastre, menite să-i faciliteze o decizie justă.

Echipa prahova-news.ro îl felicită pe Anto și îi urează succes în continuare!

COMENTARII

64x64

Angela Gheorghe

AVEM ŞI COPII FOARTE TALENTATI, PĂCAT CĂ ACEŞTI COPII SUNT UITAŢI DE SOCIETATEA ROMÂNĂ. EI DAU EXEMPLU CE ESTE RĂU DESPRE ROMÂNIA. AVEM COPII ŞI ADULŢI CARE AU FĂCUT PERFORMANŢĂ, ATÂT SPORTIV CÂT ŞI EDUCATIV.... EUROPA ŞI ALTE ŢĂRI SPUN NUMAI LUCRURI RELE DESPRE ROMÂNIA, VENITI ÎN ROMÂNIA ŞI VEDEŢI CĂ AVEM ŞI OAMENI DE EXCELENTĂ ÎN TOATE DOMENIILE... UN PROVERB DIN POPOR: "PĂDURI FĂRĂ USCATURI NU EXISTĂ!"

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677