INTERVIU EXCLUSIV, Elevi prahoveni de 10: Karina este o "persoană ambițioasă și muncitoare" care a făcut unele ,,sacrificii’’ ce au dus-o către "câștig și performanță"

28 Jun 2017 17:41
Continuăm astăzi să vi-i prezentăm pe elevii prahoveni care au reușit performanța de a obține media 10 la Evaluarea Națională. Printre cei nouă tineri care au luat nota maximă atât la română, cât și la matematică se află și Karina Antonia Tuinete, elevă a Colegiului Național Mihai Viteazul din Ploiești. Am rugat-o, pentru început, să-și facă o scurtă caracterizare. Iată ce spune Karina despre ea:
"Karina Antonia Tuinete este numele meu și am absolvit gimnaziul in Colegiul Național ,,Mihai Viteazul’’ Ploiesti. Imi place să cred că sunt o adolescentă ,,open minded’’, cu obiective clare, perseverentă și căreia ii plac provocările. Imi plac oamenii veseli și care stiu să aprecieze lucrurile de calitate. Dorința mea e de a fi printre primii. Am un spirit competitiv și in evoluția mea școlară se observă perseverența. In timpul liber imi place foarte mult să citesc, să fac sport, mai ales să joc baschet. Sunt o persoana ambițioasă și muncitoare.

Și Karina ne-a răspuns la o serie de întrebări:

1. Cum ai reușit performanța de a obține media 10 la Evaluarea Națională?
In parcursul meu școlar, timpul meu a fost alocat studiului in proporție de aproximativ 90%, fiind motivată de dorința de autodepasire și de obținerea unor rezultate care sa imi asigure accesul la specializarea dorita. In acest demers am fost permanent sprijinită de profesorii mei, in special la matematica si limba și literatura română, discipline de examen. Efortul a fost imens pentru că a presupus studiu suplimentar, ,,sacrificii’’, gen plimbările cu prietenii, diminuarea timpului alocat jocului de baschet și participarea la diverse evenimente.Se pare insa că, aceste ,,sacrificii’’ m-au indrumat spre castig si performanță.

2. Te asteptai să iei note maxime la ambele materii? La ce ți-a fost teamă?
Speram sa iau note maxime, pentru că simțeam că merit. Efortul meu consecvent și susținut a fost apreciat și răsplătit pe măsură. Dupa fiecare probă de examen, când s-a terminat timpul alocat, am simțit o mare usurare și liniște sufletească știind că tot ce aveam de spus și scris referitor la subiecte era finalizat. Nu aș spune neapărat ca mi-a fost teama, ci mai degraba am simtit o emoție puternică la proba de limba și literatura română, la subiectul I B, la care se solicita redactarea unei compuneri de apartenență la un gen literar, cerință care naște deseori interpretari și controverse in rândul evaluatorilor.

3. Cat timp ți-a ocupat pregatirea pentru examen?Ai facut și pregatire suplimentară?Ai avut timp și de distracție anul ăsta?
Dupa cum am precizat mai sus, circa 90%. Desigur, am facut și pregătire suplimentară pentru a-mi aprofunda cunostințele și pentru a ințelege anumite conținuturi dificile. Am avut grija sa nu las pe ultima suta de metri materia de studiu și am invățat sustinut și consecvent, zi de zi.

4. Cum te-a incurajat familia?
Familia a avut un rol extrem de important: a fost alături de mine, moral, psihic, fizic, material, sprijinindu-mă, sfatuindu-mă, mai ales in momentele de teamă și emoție.Le mulțumesc pentru că au avut incredere in resursele mele, pentru că au avut răbdare cu mine și au avut de fiecare data o vorba buna menita sa ma incurajeze , mai ales atunci când simțeam că mă lasă ,,bateriile ‘’ și intram pe ,,power low’’ .

5. In gimnaziu ,ai fost și la olimpiade, concursuri? Ce rezultate ai obținut de-a lungul timpului?
Am participat la olimpiade și concursuri in clasele mai mici pentru a reuși să imi înfrâng teama, pentru a învăța să imi stăpanesc emoțiile, dar și pentru a deveni competitivă.

6. La ce liceu iti dorești să fii admis/admisă? De ce?
Dorința mea este sa continui anii de liceu la Colegiul National ,,Mihai Viteazul", intr-o clasă competitiva, fiindcă știu ca această școală a demonstrat in decursul timpului profesionalism și o înaltă ținută academică, pentru că simt că mă definește, mă ajută să imi trasez drumul pentru viitoarea carieră și nu in ultimul rând, pentru că aici am mulți prieteni și imi voi face și mai mulți in anii de liceu.

7. Ce profil vrei sa urmezi mai departe?
Profilul pe care o sa il urmez este-științe ale naturii, bilingv germană.

8. Te-ai gandit deja la o eventuală carieră ?
Cred ca este timpuriu să vorbesc acum despre o eventuala carieră. Specializarea aleasă netezește oarecum drumul către medicină, dar ar fi o opțiune bună și cibernetica în limba germană.

9.Pe viitor, vrei sa rămâi în țară sau să pleci in străinătate?
De asemenea, este mult prea devreme să mă pronunț referitor la acest aspect, dar mi-ar plăcea să cred că pot fi un specialist recunoscut și apreciat la mine in țară.

10.Ce sfaturi ai pentru cei care vor da în anii viitori Evaluarea Națională?
Pentru cei care vor da în anii viitori Evaluarea Națională le sugerez să iși facă din vreme, scheme cu ce au de învățat, să nu lase lucrurile pe ultima sută de metri, să investească cat mai mult timp in activitățile școlare, să cunoască cât mai mult, să invețe și să iși deschidă mintea. Le urez succes !

11.Cum iți vei petrece vacanța de vară dupa ce vei afla și rezultatele admiterii la liceu? Ți-ai facut planuri?
După aflarea rezultatelor admiterii la liceu, clopoțelul va suna in sfarșit și pentru mine și mă voi simți cu adevarat in vacantă. Mi-ar placea sa vizitez Italia, Spania și Austria pentru că imi place cultura lor și pentru că imi place foarte mult să călătoresc. Rămâne să vedem dacă planurile mele sunt compatibile cu ale părinților mei. Simt insă că mi se pregătește o surpriză…

Părinții Karinei i-au oferit susținere morală, iar acest lucru a contribuit la succesul ei la examen.

1. Sunteți mândri de performanța Karinei?
Practic, rezultatul acesta a confirmat, încă o dată, că efortul susținut și consecvent, este răsplatit pe măsură. Desigur, nu a fost ușor, nici pentru ea, dar nici pentru noi ca părinți, dar iată că performanța aceasta ne dă motive serioase de mândrie.


2. Ce rol ați avut în obținerea acestei performanțe? Cum veți recompensa această performanță ?
Rolul meu/al nostru, ca părinți, a fost să o susținem moral, să o incurajăm atunci când simțeam că este copleșită. Insă, motivația intrinsecă și cognitivă, orientată spre reusită, i-a aparținut.

Nu ne-am gandit, încă, la o recompensă anume, dar cu sigurantă va fi ceva de care ea se va bucura, pentru că stie să facă acest lucru.


3. Vă veți implica în alegerile Karinei, în viitor?
Practic, ea este cea care a ales specializarea pe care o va urma : științe ale naturii, bilingv germană. Rolul nostru,va fi acela de mentori și de a o sprijini în alegerile ei, pentru că știm, că ceea ce vei face în carieră, vei face cu ușurință, daca faci din plăcere și pasiune.

Echipa prahova-news.ro o felicită pe Karina Antonia Tuinete și îi urează succes în continuare!

COMENTARII

64x64

Ioana

Felicitari, dar mai putine fite, mai putine englezisme, daca tot ai luat 10 la romana. Sper ca luati interviuri tuturor copiilor ploiesteni care au rezultate la fel, nu doar ei pentru ca parintii sunt amandoi profesori si cu pile la ISJ :)

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677