ISU: Exercițiu de evacuare în situația producerii unui cutremur

04 Mar 2015 17:59
ISU: Exercițiu de evacuare în situația producerii unui cutremur
În cadrul Campaniei naționale de informare și educare preventivă a populației “Nu tremur la cutremur”, joi, 05.03.2015, începând cu ora 10:15, se va simula un “Exerciţiu de alarmare şi evacuare în caz de cutremur”, la Colegiulul Național “Ion Luca Caragiale ”din municipiul Ploiești.
La acest exerciţiu vor participa atât elevii, cât şi personalul din cadrul unităţilor de învăţământ, urmărindu-se perfecţionarea deprinderilor personalului de conducere, ale cadrelor didactice şi ale elevilor, privind modul de comportare în situația producerii unui cutremur.
Scopurile exercițiului:
 Perfecționarea deprinderilor profesorilor pentru luarea măsurilor de protecție a elevilor și conducerea acțiunilor de evacuare în cazul producerii unui cutremur de pământ;
 Verificarea viabilităţii procedurii de evacuare a elevilor şi profesorilor în cazul producerii unei situaţii de urgenţă specifice;
 Cunoaşterea modului de intervenţie în caz de incendiu de către personalul cu atribuţii;
 Antrenarea profesorilor şi elevilor pentru asigurarea protecţiei proprii, în cazul producerii unui cutremur de pământ;
 Cunoaşterea semnalului de alarmare de către elevi şi profesori.

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Felicitari
Felicitari.Va asteptam si la Campina
Felicitari Primarului si celor implicati in realizarea HELIOPORTULUI! Sant din Sinaia, nascuta in acest oras cu parinti din acest oras, si ma bucur pentru orice realizare pentru Sinaia! Dumnezeu sa binecuvanteze acest oras si locuitorii sai!
Buna ziua!De ce se acordă acest ajutor numai părinților cu copii pana la 6 ani,copiii pana la 8 -9 ani,pot ramane singuri in casa?Multumesc!
Traiesc in UK si sunt uimit de modul incare se preda in scoli.La noi de ce nu se poate? Aptitudinile unui copil se vad clar din primii ani de scoala.Acesti copii trebuiesc intreptati catre acestea si vor fi buni profesionisti in ceea ce fac.In RO toti elevii trebuie sa invete,sa invete ,sa invete ! Degeaba bagi mate-fizica in acel copil sau..si alte materii daca acelui copil nu-i place ! Parerea mea!
Curs valutar
EUR Euro 4.8378 0.0000
USD Dolarul SUA 4.3085 0.0000
GBP Lira sterlina 5.3598 0.0000
CHF Francul elvetian 4.5522 0.0000
XAU Gramul de aur 245.7662 0.0000