ISU PRAHOVA: 28 februarie Ziua Protecţiei Civile în România

25 Feb 2015 10:33
Anual, la 28 februarie, se sărbătorește Ziua Protecției Civile din România, eveniment care ne prilejuieşte rememorarea momentului istoric care a consfinţit înfiinţarea Apărării Pasive din România prin Înaltul Decret Regal nr. 468 din 28 februarie 1933.
Apărută ca o necesitate în asigurarea protecţiei forţelor necombatante, după prima conflagraţie mondială, protecţia civilă şi-a extins domeniul de activitate odată cu folosirea armelor de distrugere în masă cu efecte distrugătoare nu numai asupra militarilor, dar şi asupra populaţiei civile. Cu viaţa mea apăr viaţa - deviză rămasă înscrisă în tradiţia armei - a fost onorată şi consacrată pe parcursul celor peste 80 de ani de existenţă, prin misiunile dificile executate pentru salvarea vieţii şi înlăturării efectelor distrugătoare produse de dezastrele naturale şi catastrofele care au marcat de atâtea ori ultima jumătate de secol.
Acum, la moment aniversar, gândurile tuturor se îndreaptă spre cei care, acţionând sub deviza "cu viaţa mea apăr viaţa", se găsesc permanent în slujba cetăţenilor pentru a-i preveni, ocroti, salva şi ajuta să învingă stihiile naturii sau orice pericole majore.
Vineri, 27 februarie 2015, între orele 10:00 – 12:00, cu ocazia aniversării a 82 de ani de la înfiinţarea apărării pasive din România, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Prahova, din strada Rudului, nr. 96, organizează o expoziţie cu prezentarea tehnicii, a materialelor de intervenţie specifice, exerciţii demonstrative şi un punct mobil de infomare preventivă..
Pentru ca toţi cetăţenii să cunoască specificul, dar mai ales importanţa activităţilor de protecţie civilă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Şerban Cantacuzino" al judeţului Prahova şi-a propus declararea zilei de 27 februarie drept „Ziua Porţilor Deschise” în cadrul ISUJ Prahova, precum şi o prezentare a acestei „arme a celor fără apărare", cum a fost supranumită.

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Felicitari
Felicitari.Va asteptam si la Campina
Felicitari Primarului si celor implicati in realizarea HELIOPORTULUI! Sant din Sinaia, nascuta in acest oras cu parinti din acest oras, si ma bucur pentru orice realizare pentru Sinaia! Dumnezeu sa binecuvanteze acest oras si locuitorii sai!
Buna ziua!De ce se acordă acest ajutor numai părinților cu copii pana la 6 ani,copiii pana la 8 -9 ani,pot ramane singuri in casa?Multumesc!
Traiesc in UK si sunt uimit de modul incare se preda in scoli.La noi de ce nu se poate? Aptitudinile unui copil se vad clar din primii ani de scoala.Acesti copii trebuiesc intreptati catre acestea si vor fi buni profesionisti in ceea ce fac.In RO toti elevii trebuie sa invete,sa invete ,sa invete ! Degeaba bagi mate-fizica in acel copil sau..si alte materii daca acelui copil nu-i place ! Parerea mea!
Curs valutar
EUR Euro 4.8418 0.0010
USD Dolarul SUA 4.2893 0.0177
GBP Lira sterlina 5.4092 -0.0007
CHF Francul elvetian 4.5555 0.0018
XAU Gramul de aur 249.1146 0.0359