ISU Prahova: Preveniți incendiile în campania agricolă!

21 Jun 2018 10:00
ISU Prahova: Preveniți incendiile în campania agricolă!
Având în vedere faptul că, în campania agricolă, din statistica anilor precedenți, există riscul de producere a incendiilor la culturile de cereale, Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Șerban Cantacuzino" al județului Prahova recomandă agricultorilor să respecte următoarele reguli și măsuri de apărare împotriva incendiilor specifice perioadei de recoltare și depozitare a cerealelor:
- Tractoarele, combinele și celelalte mașini agricole folosite la recoltarea și transportul cerealelor, vor fi revizuite din timp, înlăturându-se toate defecțiunile care ar putea produce incendii;
- Lucrările agricole se vor efectua numai cu utilaje verificate tehnic din punct de vedere al dispozitivelor parascântei;
- Mecanizatorii și șoferii care participă la campania de recoltare a cerealelor vor fi instruiți în mod special, pentru a cunoaște pericolele, cauzele de incendiu precum și regulile și măsurile de apărare împotriva incendiilor, mânuirea stingătoarelor și modul practic de acțiune în caz de incendiu;
- Toate mașinile și utilajele agricole, precum și cele care au acces în zonele cu vegetație uscată sau deșeuri combustibile, vor fi dotate cu stingătoare, bidoane cu apă, lăzi cu nisip și mături cu coada de cel puțin 2 metri;
- Alimentarea cu carburanți se va face în punctele de alimentare special amenajate, fiind interzise transportul și transvazarea lichidelor combustibile în vase deschise sau confecționate din material plastic și alimentarea în lan sau la distanțe mai mici de 100 de metri față de acestea, a autovehiculelor, mașinilor și utilajelor agricole;
- Remedierea unor defecțiuni apărute la mașinile și utilajele agricole se va face la o distanță de cel puțin 100 de metri față de lanurile nerecoltate, miriști sau vegetație uscată;
- La punctele de recoltare se vor asigura tractoare cu plug sau disc, cisterne cu apă, precum și platforme mobile dotate cu furci, cazmale, coase, găleți, stingătoare, butoaie cu apă.
Pe perioada secerișului și a recoltării cerealelor se interzice:
- fumatul, iluminatul cu flacără deschisă sau folosirea sub orice formă a focului deschis în lanuri, pe arii, pe miriști, în locurile de depozitare a paielor, în locurile de staționare a autovehiculelor care asigură transportul, în depozitele de carburanți și punctele de alimentare din lanuri, precum și în apropierea acestora la o distanță mai mică de 100 de metri; în aceste locuri se vor instala indicatoare de interzicere "FUMATUL OPRIT" și "NU FOLOSI FOC DESCHIS!";
La efectuarea secerișului și recoltării cu combine în lan, se recomandă:
- la începerea lucrărilor se va proceda la izolarea lanurilor față de drumurile, parcelele împădurite și căile ferate cu care se învecinează;
- izolarea lanurilor se va face prin fâșii arate sau discuite cu lățimea de cel puțin 20 de metri față de drumuri și păduri și de 50 metri față de căile ferate;
- în porțiunile de cale ferată unde riscul de incendiu este mai mare (rampe, curbe), lățimea de izolare va fi mărită, iar recoltatul se va realiza începând cu aceste zone;
- dacă cerealele urmează să fie treierate pe arie, clăile de snopi se vor clădi în rânduri drepte, lăsându-se o distanță de 5 " 6 metri între clăi și de cel puțin 10 metri între rânduri, după care se va efectua aratul, imediat;
- dacă recoltarea se face cu combine din lan, paiele rezultate vor fi strânse în cel mult 1-2 zile, urmând a se ara imediat;
- dacă cerealele boabe rezultate de la recoltare cu combine se depozitează provizoriu, în tarla, locul de depozitare se va amenaja la cel puțin 30 de metri față de porțiunile încă nerecoltate și se vor izola față de restul lanului și de miriște, printr-o fâșie arată, lată de aproximativ 3 " 5 metri;
- atât în perioada de recepționare a cerealelor, dar mai cu seamă pe timpul depozitării este necesară supravegherea permanentă a umidității și temperaturii acestora prin recoltarea de probe și efectuarea analizelor de laborator corespunzătoare.


foto cu caracter ilustrativ: Gazeta de Navodari

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677