ITM Prahova organizează seminarul "Prevenirea riscurilor generate de substanțe periculoase"

18 Oct 2018 14:30
ITM Prahova organizează seminarul "Prevenirea riscurilor generate de substanțe periculoase"
Inspecția Muncii desfășoară Campania 2018-2019 pentru locuri de muncă sigure și sănătoase prin managementul substanțelor periculoase, prin organizarea Săptămânii Europene de Securitate și Sănătate în Muncă cu tema Prevenirea riscurilor generate de substanțe periculoase.
Campania se desfășoară pe parcursul trimestrelor III și IV și se finalizează prin organizarea a 4 simpozioane regionale, în județele Tulcea, Brașov, Bistrița - Năsăud și Ialomița. Cu ocazia acestor simpozioane sunt prezentate bune practici în domeniul securității și sănătății în muncă, ce pot contribui la îmbunătățirea sănătății și a vieții profesionale, precum și alte informații de interes general legate de problematica substanțelor periculoase. Campania se adresează angajatorilor și lucrătorilor din sectorul public și privat, inclusiv celor care activează în întreprinderile mici și mijlocii, managerilor și conducătorilor locurilor de muncă, lucrătorilor desemnați pentru activitățile de protecție și prevenire a riscurilor profesionale, serviciilor interne de prevenire și protecție, sindicatelor și reprezentanților lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securității și sănătății lucrătorilor, serviciilor externe de prevenire și protecție, organizațiilor patronale, asociațiilor profesionale, instituțiilor cu atribuții în domeniul securității și sănătății în muncă și al asigurării la accidente de muncă și îmbolnăviri profesionale, furnizorilor de servicii și de formare în domeniul securității și sănătății în muncă și comunităților educaționale.
În acest context, Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova organizează în data de 24 octombrie 2018, ora 10.00, la sala de conferințe de la sediul situat în Ploiești, B-dul Independenței, nr. 12, județul Prahova, seminarul cu tema "Prevenirea riscurilor generate de substanțe periculoase". La seminar sunt invitați să participe angajatori și lucrători din sectorul public și privat, precum și reprezentanți ai confederațiilor patronale și sindicale, alături de inspectori de muncă din cadrul instituției.

17.10.2018
Serviciul Comunicare și relații cu publicul

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677