Klaus Iohannis împlinește astăzi 58 de ani

20 Feb 2018 17:46
Klaus Iohannis împlinește astăzi 58 de ani
Astăzi este ziua președintelui României. Klaus Werner Iohannis s-a născut pe 13 iunie 1959, la Sibiu, într-o familie de sași transilvăneni.
Potrivit www.presidency.ro, Iohannis "a copilărit pe străzile vechi, din apropierea Centrului istoric, într-o comunitate diversă, acolo unde aveau să regăsească mereu calmul și ordinea. După școala germană, a urmat Liceul „Samuel von Brukenthal”, unde avea să devină, peste ani, profesor de fizică, coleg cu foștii săi dascăli. În 1978, Klaus Iohannis a fost admis la Facultatea de Fizică din cadrul Universității „Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca și, începând cu anul 1983, și-a început meseria de dascăl predând la mai multe școli din împrejurimile Sibiului. Cinci ani mai târziu a ajuns să predea la liceul pe care îl absolvise și s-a titularizat aici, împlinindu-și visul din adolescență de a se afla de cealaltă parte a catedrei. Chiar dacă părinții și sora sa au luat hotărârea de a emigra în anii ’90, în contextul migrației unei mari părți a comunității sașilor transilvăneni, Klaus Iohannis a ales să rămână în Sibiu. Klaus Iohannis este căsătorit cu Carmen, profesoară de engleză la Sibiu. Ei s-au cunoscut în timpul studenției și s-au căsătorit în 1989. Președintele Iohannis vorbește fluent limbile germană și engleză.
Începând cu anul 1990, a devenit membru al Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), care a însemnat ucenicia în privința implicării în problemele unei comunități. Ulterior, a devenit președintele acestei organizații, la conducerea căreia s-a aflat timp de peste un deceniu. La finalul anilor ‘90, după 15 ani ca dascăl, Klaus Iohannis a fost numit în conducerea învățământului local din Sibiu, perioadă importantă pentru conturarea profilului său public.

În anul 2000, fără prea multe pregătiri, a fost desemnat candidat din partea FDGR la alegerile pentru Primăria Sibiului datorită bunei sale reputații. În ciuda multor previziuni, în luna iunie a aceluiași an a fost ales primar al Sibiului cu peste 70% din voturi. A fost una dintre cele mai răsunătoare victorii din alegerile locale din România acelui an, iar prin scorurile cu care a fost ulterior reales a devenit un adevărat model de lider local. Klaus Iohannis a continuat să reprezinte prima opțiune a sibienilor la toate alegerile care au urmat, câștigând patru mandate de primar, până în 2014, când a fost ales în funcția de Președinte al României.
În cel de-al doilea mandat al său la primărie, Sibiul a devenit, în 2007, „Capitală Europeană a Culturii”, alături de Luxemburg, fiind primul oraș dintr-o țară nemembră a Uniunii Europene care primește acest titlu înainte ca țara să fie admisă oficial în UE. Sibiul reprezintă, pentru Klaus Iohannis, un univers la scară mică, este oglinda a ceea ce își dorește pentru România fiindcă Sibiu este, în primul rând, un oraș cunoscut la nivel european, curat, prosper și atractiv. Este exemplul viu și dovada clară că se poate. Când a plecat din fruntea primăriei Sibiu, Klaus Iohannis a lăsat un oraș cu un șomaj aproape inexistent, cu investiții masive, în care cultura este la ea acasă, un centru turistic recunoscut la nivel european și mai ales un oraș cu perspective de creștere în inima României.
Klaus Iohannis a pășit în „politica mare” în 2009, când a fost desemnat candidat pentru funcția de Prim-ministru de către o largă coaliție parlamentară. Deși această șansă nu s-a concretizat, figura sa a ajuns și mai cunoscută, iar el a devenit o speranță pentru cei care vroiau o Românie altfel. Ales de patru ori de sibieni și beneficiind de o mare încredere publică, a decis să se înscrie în Partidul Național Liberal (PNL) în februarie 2013, iar ulterior a fost ales prim-vicepreședinte al partidului. Cum avea să spună mai târziu, modul de acțiune liberal l-a apropiat firesc de PNL. Un an mai târziu, a primit 95% din voturile delegaților la Congres pentru funcția de președinte al partidului, fiind desemnat apoi candidat pentru funcția de Președinte al României. În lunile care au urmat, a fost unul dintre artizanii creării prin fuziune a celui mai mare partid de centru-dreapta de după 1989. Pe 16 noiembrie 2014, Klaus Iohannis a fost ales Președintele României cu 54,43% din voturi. A depus jurământul în fața Parlamentului pe 21 decembrie 2014. "

Sursa foto> http://www.presidency.ro

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
LOCUITORII DE LA BUCOV CREDETI CA NU STIAU CA TERENUL ESTE MAI JOS DECAT STRADA ,DE CE NU AU INALTAT CURTILE SI TEMELIA LA CASA TREBUIA SA AIVA U1 METRU DE LA DRUM , OARE AU FOST COMOZI ,CA DACA AU FACUT BARTAI CASELE BANUIESC CA AU AVUT SI BANI PTR CONSTRUCTII ?
Salutari din Iasi! Doamna, va spun in primul rand ca va stimez foarte mult, ca abia pot sa estimez dimensiunea incercarilor pe care le-ati traversat pana acum. Empatizez cu Dvs. pana peste poate, o data pentru ca imi aduc aminte de colegul meu Aurel, din scoala generala, cu o dizabilitate notabila, ce-i drept – de intelect, diferita de a lui Rares (oare am retinut bine?), o data pentru ca sunt parinte si inteleg participativ provocarea formarii unui om, o data pentru ca sotia mea se ocupa - ca si profesie - de integrarea copiilor mai greu integrabili (autism, add, adhd, Asperger, Down, tetraplegici) si oarecum cel mai abitir pentru ca eu fac proteze oculare pentru oameni care si-au pierdut, pe langa vedere, globul sau globii oculari cu totul. Imi dau seama cat de provocator a fost sa ridicati acest om pana la aceasta varsta ca sa-l faceti integrabil (inteleg ca este elev la Cuza, corect?). Aveti respectul meu profund pentru asta, eu personal nu sunt convins ca as fi putut duce o asemenea cruce. Permiteti-mi, va rog, sa va expun punctul meu de vedere, nu neaparat dezinteresat, rezonez foarte mult cu situatia Dvs., ci mai degraba, extern: In primul rand, indiferent de dizabilitatea fiului Dvs., societatea in care doriti Dvs. sa-l integrati (si va aplaud pentru asta, fara sa vreau stiu ce se intampla in scolile speciale) este societatea oamenilor fara dizabilitati. Acum.. e posibil sa ma insel, sau sa nu-mi mai aduc aminte precis, au trecut si peste mine cativa ani de cand am terminat liceul, dar.. este nefiresc pentru un adolescent sa fie insotit de mama sa la scoala. Imi imaginez ca Dvs. considerati imperios necesar acest aspect pentru evolutia fiului Dvs., insa, corectati-ma daca gresesc, oare nu se simte umilitor? Eu intram in pamant cand venea cineva sa ma ia de la liceu, era, pentru mine, desconsiderarea suprema a puterii masculului feroce inspre care accedeam si afirmam eu ca ma transform. Bun, acest lucru pur si simplu nu e posibil in cazul fiului Dvs., va trebui sa-l preluati mereu de la scoala, dar va rog sa pastrati in minte - cand vreti sa va insotiti fiul in viata sa sociala, pentru ca, la acel moment, viata sociala este in sala de curs – va rog sa retineti si umilinta pe care o resimtim noi, ca si tineri masculi fortosi (cel putin noi asa ne vedem, va asigur, chiar daca ne cizelam “superputerile” abia dupa facultate). Pe nesimtite, nevoia sa de aparteneta intr-un grup de oameni fara dizabilitati a inceput sa se simta la varsta asta, iar integrarea sa, cu siguranta, a inceput, independent de Dvs. Nevoia de trib a omului este o chestiune ancestrala si onest va spun ca e una benefica si foarte mobilizatoare, in special la baieti. Apoi, fortuit, Rares este in acest moment cvasidependent de prezenta Dvs. – inteleg asta. Si, va place sau nu, aveti dreptate, va fi mereu cvasidependent de cineva. Va intreb, oare nu e momentul sa-i permiteti sa-si dezvolte niste mecanisme sanatoase si asumate de dependenta fata de lumea inconjuratoare in care se va dezvolta pana la final? Nici mie nu-mi convine efemeritatea mea, insa trebuie sa le acceptam si sa le lasam, sa le formam chiar puilor nostri de om uneltele necesare pentru adaptare la lumea in care vor creste ei. Din cate afirma postvorbitoarea Dvs. in acest interviu, (presupun ca este Directorul colegiului), Rares este un elev performant. Aveti incredere in el ca se va descurca pe cont propriu – este, poate, cel mai insemnat combustibil pe care il poate primi un tanar de la parinti la acea varsta, cu mult mai insemnat decat prezenta sau banii. Pentru mine, acel “am incredere in tine ca poti sa zbori cu aripile tale” sigur a fost. Credeti in forta lui de izbanda, viata e lunga si trebuie sa termine singur opera umana pe care ati inceput-o Dvs. Nu va ascund, coincidenta face ca am cunoscut-o pe diriginta lui Rares, cu 14-15 ani in urma, cand eram vicepresedinte in forumul judetean al elevilor, organizatie care a prins grai, in mare parte, gratie implicarii sale in educatia noastra si mentoratului novicilor aidoma mie. Nu-mi vine in minte un dascal mai iscusit, tin minte ca o asociam, inca de atunci, lui Sidney Poitiers din “To Sir, with love”. A fost profesorul care a trezit in mine interesul pentru exprimare, pentru libertate, omul care m-a facut sa constientizez ca nu sunt doar nr. matricol 4207, ca am forta sa devin ce vreau eu. Imi dau seama ca sunteti foarte implicata emotional, nici nu ati avea cum sa nu fiti, insa, din punctul meu de vedere, nu gasesc un profesionist mai potrivit si mai dedicat pentru situatia actuala. Imi aduc aminte si de momentele in care ma punea sa redactez de 5 ori un material pentru un proiect, pentru ca “nu are substanta / nu e nimic inedit / ai folosit limbaj de lemn, etc.”, dar, mai cu seama, imi amintesc ca nimic nu era mai presus pentru domnia sa decat interesul elevului. A fost motorul care pe mine m-a facut adultul de care, cu smerenie, va spun ca are o voce care se aude. Va marturisesc ca nu am nici un interes in a va supara, iar de judecat – nici nu indraznesc, pur si simplu nu sunt capabil. Va spun insa, parerea unui om de la mare distanta – temporala / geografica / conjuncturala: indiferent de cadrele legale, care va pot fi potrivite sau potrivnice, e momentul sa-I permiteti lui Rares sa zboare, fara Dvs., oricat de greu si de dureros ar fi.
Se stie in cadrul institutiei, de către toti, atat elevi cat si profesori ca la clasa s, au facut cu drag eforturi sustinute sa poata fi integrat frumos copilul. Mamei i s.a permis accesul in clasa,timp de peste 1 an, pana cand se pare ca a inceput sa isi asume prerogative pe care nu le avea, sa intervina in relațiile dintre elevii clasei, să spună ca x sau y metoda de predare ii pare nu se stie cum, ca mai bine profesorul x sau elevul y sa fie in felul z. Etc. Lucruri care nu mai aveau nimic in comun cu scopul prezentei dansei acolo. Elevii s.au revoltat, parintii lor au solicitat ca doamna sa nu mai stea in clasa in ore,avand in vedere ca toti copiii din clasa si.au aratat deschiderea si disponibilitatea sa il ajute pe elev sa aiba notite luate, corect scrise, inregistrate, după caz. Dirigintele clasei s.a implicat cum putin probabil ca poate un alt profesor sa o faca mai bine, tot ce se poate doar sa ii fie bine copilului. Sa aiba sansa ,in ciuda handicapului,sa traiasca intr.un colectiv de tineri de varsta lui. Sa i se dea acces,in masura în care se putea, la normalitatea varstei,la un grad necesar de independenta. Din păcate aici pare sa fie o chestiune de orgoliu. Exista in liceu un caz similar - elev nevăzător- adus de tata la școală. Nicio problema acolo. Oare cum se poate? Ce urât cum in loc sa fie apreciate lucrurile de mare dedicare sufleteasca pe care unii prof.le fac, se prefera deturnarea realității in numele "senzaționalului" ieftin.
trist, dar adevarat!
Feicitari, baieti!
Curs valutar
EUR Euro 4.6623 0.0014
USD Dolarul SUA 3.7780 0.0250
GBP Lira sterlina 5.2861 0.0231
CHF Francul elvetian 4.0408 -0.0063
XAU Gramul de aur 162.4854 -0.1985