La cinci ani de la inaugurare, A3 este tot fără grupuri sanitare și parcări. Află unde se vor face

21 Jun 2017 13:32
Cinci ani au trecut de la inaugurarea Autostrăzii București- Ploiești, inaugurare făcută cu surle și trâmbițe. În tot acest timp, autoritățile au lăsat acest drum de mare viteză fără parcări, spații de servicii și grupuri sanitare. Ca să nu mai vorbim de faptul că în locurile în care ar trebui să existe telefoanele de urgență, punctele de SOS sunt goale. Și dacă tot nu au un grup sanitar, șoferii ( și nu sunt puțini la număr) opresc mașinile și se duc în pădure să-și facă nevoile.
În ultima perioada, au început să apară semne că parcările ar urma să fie amenajate. Rămâne de văzut însă dacă vor și respectate termenele.
În februarie anul acesta, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunța că pentru data de 01.03.2017 a fost emis Ordinul de Începere al Lucrărilor pentru "Proiectare și execuție Parcări de Scurtă Durată și Spații de Servicii pe Autostrada București - Brașov, Secțiunea București - Ploiești" semnat cu Asocierea S.C. Good Prod S.R.L.-S.C. Axia S.R.L. - Transproiect 2001 S.A.
" Obiectivul contractului îl reprezintă proiectarea, execuția și remedierea oricăror defecțiuni în perioada de garanție a următoarelor parcări și spații de servicii din cadrul Autostrăzii București - Ploiești, în prezent fiind executate până la nivel de strat de formă din balast", anunța CNAIR
Potrivit comunicatului de presă emis de CNAIR, parcări de Scurtă Durată (stânga și dreapta) se vor face la
km 10+600
km 28+400
km 42+600
km 50+400

Spații pentru Servicii tip S1 (stânga și dreapta):

km 57+000
Spații pentru Servicii tip S3:

km 17+000 dreapta
km 20+100 stânga

Valoarea contractului este de 35.070.840,37 lei fara TVA și are o durată de 6 luni de la data de începere, din care 2 luni perioada de proiectare și 4 luni perioada de execuție.

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677