Lipsesc peste 20.000 de angajati, in MAI. Anul acesta s-au pensionat peste 7000

25 Sep 2017 13:12
Lipsesc peste 20.000 de angajati, in MAI. Anul acesta s-au pensionat peste 7000
Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, in urma centralizării, s-a constatat că de la începutul anului până la data de 14 septembrie 2017, data până la care s-au aplicat prevederile legii pensiilor militare, care permiteau ca pensia să fie mai mare decât salariul, au ieșit la pensie aproximativ 7.200 de angajați MAI, față de 12.500 în anul 2016.
Dintre cei 7.200, 4.000 sunt de la Poliția Română, 1.100 de la Jandarmerie, 700 de la Poliția de Frontieră, 680 de la Pompieri, iar restul de la alte structuri ale MAI.
Deficitul de personal s-a accentuat constant încă din 2015, ajungând la acest moment la 23.000 de oameni. Practic, funcționăm cu 85% din numărul de funcții – din 150.000 de posturi, fiind în plată aproximativ 127.000.
În anul 2015 – au intrat în sistem 1.700 de angajați și au ieșit aproape 3.000
În anul 2016 – au intrat 5.000 și au ieșit 12.500
Anul acesta – au intrat 5.300 și au ieșit 8.000 (dintre care 7.200 cu drept la pensie).
" Este evident că orice pierdere de personal, în condițiile unui deficit consistent, deja existent în sistem, se reflectă în activitatea ministerului. Însă asta nu înseamnă că instituțiile din MAI – Poliția, Jandarmeria, Poliția de Frontieră sau Pompierii nu își desfășoară misiunile de zi cu zi cu responsabilitate și eficiență. Spre exemplu, infracționalitatea la nivel național nu a crescut, ci menține, cel puțin pentru semestrul I al acestui an, un trend descendent", arata Ministerul Afacerilor Interne.
Potrivit sursei citate, pe termen scurt și mediu, ministrul afacerilor interne, Carmen Daniela Dan, a aprobat un pachet de măsuri pentru reducerea deficitului de personal și întărirea autorității polițistului.
Unele dintre aceste măsuri sunt deja în aplicare: au fost suplimentate locurile din școlile de agenți și subofițeri într-o modalitate în care vom putea pregăti 2 promoții în fiecare an, alternând perioadele de scoală cu cele de practică.
În acest fel vom avea anual între 2.800 și 5.600 de agenți și subofițeri care vor termina școlile noastre, față de 1.500 în prezent.
Cele două promoții se vor afla în școală și în practică în mod alternativ. Astfel, când o promoție se află în școală pentru pregătirea teoretică, cealaltă se va afla în practică la unitățile operative.
Creșterea cifrei de școlarizare va permite ca încadrarea din sursă externă să se facă doar pentru ocuparea acelor funcții specializate pentru care nu asigurăm pregătire în școlile MAI.
De asemenea, perioada de școlarizare în școlile de agenți de poliție și subofițeri a fost redusă de la 2 ani la 1 an.
Primul efect va fi acela că promoția de agenți 2017-2018 va absolvi mai devreme, respectiv în decembrie anul acesta, iar din ianuarie 2018 aproape 1.500 de noi angajați vor intra în serviciu.
Următorul examen de admitere pentru școlile de agenți și subofițeri va fi organizat în luna ianuarie 2018.

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
REGRETE ETERNE DL PROFEOSR GABOR SORIN
La munca cand naiba va duceti ?? Ca doar pe dn1 stati non stop Poluati zona rau ..cica covid
De ce nu mai functioneaza telecabina Busteni-Babele pentru publicul larg? 1) Pe data de 31 decembrie 2020 la ora 8:45 telecabina nu functiona si soferii de trasee cu masini 4X4 mi-au comunicat ca nu circula din cauza vantului. Am urcat pe Jepii Mici si am ajuns pana pe creasta. In jurul pranzului o telecabina a urcat sus la Babele. Pe creasta adia vantul din cand in cand...nu batea tare. Deci a fost un pretext "motivul" de vant puternic, avand in vedere ca am testat singura si o telecabina a urcat. 2) Pe 31 seara si pe data de 1 ianuarie toats ziua am sunat de mai multe ori la numerele de telefon afisate (atat cel de fix unde nu raspundea nimeni, cat si cel de mobil care era inchis). 3) Pe 2 ianuarie la 15:35 o telecabina cu cateva persoane (printre care si un copil cu geaca roz si caciula alba) a urcat pana la Babele. Telecabina teoretic iar nu circula din cauza vantului. In dimineata zilei de 2 ianuarie o prietena de-a mea incercat sa vorbeasca cu 2 persoane de la telecabina, li s-a adresat, dar persoanele respective au intors capul...si la telefon in continuare nu raspundea nimeni. De ce nu mai circula telecabina pentru publicul larg si nici nu raspunde nimeni la telefon sau fata in fata cand ii intrebi? Mentionez ca am poze si filmulete.
Lacrimi,lacrimi ! Odihna vesnica ! Respect pentru tot ! Un DOMN,un OM, un PROFESIONIST cu o modestie si o blandete cum rar mai intalnesti !! Drum lin catre stele DOMNULE DOCTOR !!
SARBATORI FERICITE ! DORESC SA PARTICIP CA ASISTENT MEDICAL SI SA SUSTIN SISTEMUL MEDICAL IN EFORTUL DEPUS PENTRU SANATATEA POPULATIEI
Curs valutar
EUR Euro 4.8737 0.0009
USD Dolarul SUA 4.0172 0.0114
GBP Lira sterlina 5.4853 0.0155
CHF Francul elvetian 4.5274 0.0174
XAU Gramul de aur 239.4568 2.5767