Potrivit unei informări a Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, recent, o patrulă auto din cadrul Secției nr. 3 Ploiești, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiunilor de serviciu pe str. Gheorghe Grigore Cantacuzino din Ploiești, a observat o femeie fără adăpost, în vârstă de aproximativ 30-35 ani, care avea în mână un cuțit. Persoana în cauză a mai fost cercetată pentru fapte cu violență. Femeia a fost condusă la sediul secției pentru audieri, întocmindu-se dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de port fără drept de obiecte periculoase.