Obiecte interzise, găsite la deținuții din Penitenciarul Ploiești

22 Jan 2020 15:49
Obiecte interzise, găsite la deținuții din Penitenciarul Ploiești
Potrivit raportului de activitate de anul trecut, întocmit de reprezentanții Penitenciarului Ploiești, în urma celor 107 acțiuni de percheziție efectuate în 2019, au fost descoperite mai multe bunurii și obiecte interzise. Gardienii au găsit la deținuți 9 telefoane mobile (5 după intrarea în posesia deținuților și 4 înainte de intrarea în posesia a acestora), 10 cartele SIM (3 după intrarea în posesia deținuților și 6 înainte de intrarea în posesia acestora), 7 încărcătoare (3 după intrarea în posesia deținuților și 4 înainte de intrarea în posesia acestora), precum și alte obiecte interzise precum: 1 stick, 1 card de memorie, 1 baterie externă.
S-au mai găsit 7 acumulatori (1 după intrarea în posesia deținuților și 6 înainte de intrarea în posesia a
acestora), 1 bilă de aproximativ, 10-15 grame conținând canabis.
"Pe parcursul anului 2019, membrii echipei operative a unității noastre au desfășurat ședințe
de pregătire și instruire sub coordonarea membrilor Grupei de Interventie a Penitenciarului
Mărgineni. Au fost achiziționate în cursul anului 2019, mijloace de imobilizare (tomfă),
măști de protecție împotriva gazelor lacrimogene, set de protecție pentru membrele
inferioare și superioare precum și bocanci", anunta sursa citata. Anul trecut, la Penitenciarul Ploiesti au fost înregistrate un număr de 11 incidente operaționale dintre care un incident notabil, în sensul că un detinut a părăsit punctul de lucru "Domidene" amplasat în localitatea Posești, județul Prahova. Pentru capturarea acestuia a fost necesară alarmarea întregului personal. Deținutul a fost reîncarcerat în cursul aceleiași zile.

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677