Percheziții la membrii unui grup infracţional specializat în trafic internaţional de persoane și proxenetism - VIDEO

25 Oct 2017 14:14
Percheziții la membrii unui grup infracţional specializat în trafic internaţional de persoane și proxenetism - VIDEO
Poliţiştii specializați în combaterea criminalității organizate din Ploieşti și ai Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române, sub coordonarea D.I.I.C.O.T., au efectuat ieri, 8 percheziții la locuințele unor persoane bănuite de trafic de persoane și proxenetism. Simultan cu acțiunea derulată în România, în Madrid, Spania, au fost efectuate 4 percheziții.

La data de 24 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploiești, au efectuat 8 percheziții domiciliare în județele Prahova și Giurgiu.

Din cercetări a reieşit că, în perioada 2014-2017, 11 persoane ar fi constituit un grup infracţional organizat, profilat pe racolarea de tinere, pe teritoriul României, iar, ulterior, le-ar fi transportat în Spania, în vederea exploatării sexuale sub coordonarea şi în interesul lor

În urma perchezițiilor fost descoperite și ridicate, în vederea cercetărilor, mai multe sisteme informatice și înscrisuri ce prezintă relevanță probatorie în cauză, telefoane mobile, două pistoale cu aer comprimat, de tip air soft și un pistol cu gaz, deținut fără autorizație.

Totodată, au fost puse în executare 4 mandate de aducere pe numele bănuiților aflați pe teritoriul României.

La percheziții au participat şi jandarmi.

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
La Poiana observ o activitate intensa a Primariei,Scolii si Bisericii.Inseamna ca acolo sunt oameni sufletisti si ospitalieri.Am sa vin vara asta o fuga din Spania.
Nu am avut niciun dubiu... Felicitări unui OM printre oameni! Din toată inima, felicitări domnului Primar VLAD OPREA care a schimbat fața orașului Sinaia din temelii! Bravo celui mai cald, sufletist, sociabil, bun gospodar și iubitor al locuitorilor și al orașului Sinaia! Vă suntem aproape și vă susținem astfel încât, umăr lângă umăr, pas lângă pas, să transformați Sinaia în cel mai frumos și înfloritor oraș din România. Cu toată prețuirea, o locuitoare mândră de primarul și orașul în care trăiește!
Și independent dacă era, tot el obținea cele mai multe voturi.
Sinaia redevine Perla Carpaților si Perla Europei! Felicitări Vlad Oprea!
Apreciez ca PMP promoveaza tinerii intelectuali ai acestui oras , in conducerea primariei Ploiesti Domnul Lector universitar Dragos Radulescu este persoana cea mai potrivită pentru aceasta functie! Ne trebuie un primar care sa vina cu un plan de dezvoltare a.orasului, modernizarea lui.La cat petrol s-a extras din subsolul judetului Prahova, ce venituri a adus la bugetul de stat, Ploiestiul trebuia sa aiba strazile pavate cu marmura! De gunoaie dragi ploiesteni, trebuie sa se ocupe sectia de gospodarie comunala a primariei.Sa fim si noi cu bun simt, sa iubim orasul , sa nu aruncam la intamplare gunoaiele pe strada sau in afara ghenelor de gunoi.Propun sa fie instituite amenzi pentru asociatiile de locatari si pentru cetatenii indisciplinati.Educatia face diferenta ! Doresc mult succes domnului candidat Dragos Rădulescu!
Curs valutar
EUR Euro 4.8743 -0.0004
USD Dolarul SUA 4.1768 0.0180
GBP Lira sterlina 5.4111 0.0095
CHF Francul elvetian 4.5595 -0.0046
XAU Gramul de aur 251.6793 0.4237