Plecarăm capul în fața oltenilor!

19 Feb 2018 11:29
Plecarăm capul în fața oltenilor!
Petrolul a înregistrat a doua înfrângere consecutivă pe teren propriu, iar după eșecul de săptămâna trecută cu CSMS Iași, lupii au pierdut și marți seară, scor 1-2, contra celor de la CS U Craiova, într-o partidă începută, practic, cu handicap, și în care Teixeira a ratat un penalty.

Ceea ce începe prost se termină și mai prost! Asta au simțit, din nou, pe pielea lor petroliștii în partida de marți seară. Oltenii au deschis repede scorul, în minutul 6, dintr-o fază fixă, exact de ce se temea tehnicianul Mircea Rednic și spera să evite, motiv pentru care, în prealabil, pregătise obsesiv la antrenamente astfel de situații. Rocha, nemarcat, a reluat cu capul centrarea lui Brandan, iar oaspeții au avut primul motiv de bucurie pe “Ilie Oană”. Ca și în meciul cu CSMS Iași, haita s-a trezit condusă încă din debut și i-a trebuit ceva timp să realizeze ce i se întâmplă cu adevărat. Kronaveter a avut în doar 3 minute două șanse de a marca, dar fie a șutat pe lângă poartă, fie nu l-a putut păcăli pe Bălgrădean. Același deznodămât l-au avut și acțiunile lui Astafei, Teixeira sau Nepomuceno, iar trupa tandemului Cârțu-Săndoi a intrat cu avantaj la cabine. De unde n-a mai ieșit Marinescu, schimbat cu Mareș, iar Petrolul a abordat partea secundă cu doi atacanți, iar acest lucru s-a văzut imediat.

După ce Mateiu a șutat pe lângă poartă în chiar primele secunde ale părții a doua, Petrolul a reușit egalarea la capătul unei faze pe cât de simple, pe atât de eficicace. Geraldo a trimis un balon în adâncime, Mareș a deviat inspirat cu capul, iar Astafei a preluat superb, a pătruns în careu și l-a executat pe Bălgrădean cu un șut în colțul lung. Era minutul 48, scorul devenise egal, 1-1, iar galben-albaștrii mai aveau la dispoziție o repriză să întoarcă soarta jocului. Totul s-a năruit, însă, 3 minute mai târziu, când Ipsa l-a faultat în careu pe Rocha, iar arbitrul Balaj a dictat penalty. Brandan a transformat cu siguranță, iar oltenii conduceau din nou pe tabelă. Odată declanșat, elanul alb-albaștrilor a continuat, ratările lui Rocha și Bawab exasperându-l pe colericul Cârțu. În minutul 72, Geraldo a fost împins evident în careu de Acka, dar Balaj a lăsat jocul să continue. N-a mai avut ce face la hențul lui Izvoranu, din minutul 78, și a acordat corect lovitură de pedeapsă. Din păcate, Teixeira a șutat slab, iar Bălgrădean a ghicit colțul și a prins balonul șutat previzibil. Până la final, ambele echipe ar mai fi putut să înscrie, oltenii prin Rocha, iar găzarii prin Astafei. S-a încheiat 1-2, iar Petrolul pierde, după multă vreme, locul secund în clasament, în timp ce oaspeții rămân neînvinși de 16 meciuri și speră să urce, cât de curând, pe podium, fiind la doar două puncte distanță.

Pentru lupi urmează duminică meciul de la Cluj, contra celor de la CFR, iar cea mai bună mobilizare poate veni tot din interior și chiar de la ei. Începând cu antrenamentul de astăzi, să zăbovească doar câteva secunde în fața ușii de la intrarea în vestiar. Știu cu toții ce scrie, dar n-ar fi rău să mai citească o dată: “Aici este Petrolul! Istorie, tradiție, onoare!“

Petrolul – CS U Craiova 1-2

Marcatori: Astafei (48) / Rocha (6), Brandan (51- pen)

Petrolul: Pecanha – Alcenat, Geraldo (cpt), Ipsa, Fanchone – Filip (73 Coman), Marinescu (46 Mareş) – Nepomuceno (61 Vasilache), Kronaveter, Teixeira – Astafei. Antrenor: Mircea Rednic

CS U Craiova: Bălgrădean – Achim, Acka, Izvoranu, Vătăjelu – Madson (90+3 Da Graca), Mateiu (81 Băluţă), Brandan (cpt) – Târnăcop, Bawab (87 Herghelegiu), Rocha. Antrenor: Emil Săndoi

Au arbitrat: Cristi Balaj (Baia Mare) – arbitru; Vasile Marinescu (București), Valentin Avram (București) – asistenți; Cătălin Popa (Pitești), Denis Haidner (Hunedoara) – adiționali; Ionuț Babadag (Alexandria) – rezervă.

Observatori: Paul Mincu (București) – LPF, Alexandru Deaconu (București) – CCA.
Foto: www.sportpictures.eu

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Salutari din Iasi! Doamna, va spun in primul rand ca va stimez foarte mult, ca abia pot sa estimez dimensiunea incercarilor pe care le-ati traversat pana acum. Empatizez cu Dvs. pana peste poate, o data pentru ca imi aduc aminte de colegul meu Aurel, din scoala generala, cu o dizabilitate notabila, ce-i drept – de intelect, diferita de a lui Rares (oare am retinut bine?), o data pentru ca sunt parinte si inteleg participativ provocarea formarii unui om, o data pentru ca sotia mea se ocupa - ca si profesie - de integrarea copiilor mai greu integrabili (autism, add, adhd, Asperger, Down, tetraplegici) si oarecum cel mai abitir pentru ca eu fac proteze oculare pentru oameni care si-au pierdut, pe langa vedere, globul sau globii oculari cu totul. Imi dau seama cat de provocator a fost sa ridicati acest om pana la aceasta varsta ca sa-l faceti integrabil (inteleg ca este elev la Cuza, corect?). Aveti respectul meu profund pentru asta, eu personal nu sunt convins ca as fi putut duce o asemenea cruce. Permiteti-mi, va rog, sa va expun punctul meu de vedere, nu neaparat dezinteresat, rezonez foarte mult cu situatia Dvs., ci mai degraba, extern: In primul rand, indiferent de dizabilitatea fiului Dvs., societatea in care doriti Dvs. sa-l integrati (si va aplaud pentru asta, fara sa vreau stiu ce se intampla in scolile speciale) este societatea oamenilor fara dizabilitati. Acum.. e posibil sa ma insel, sau sa nu-mi mai aduc aminte precis, au trecut si peste mine cativa ani de cand am terminat liceul, dar.. este nefiresc pentru un adolescent sa fie insotit de mama sa la scoala. Imi imaginez ca Dvs. considerati imperios necesar acest aspect pentru evolutia fiului Dvs., insa, corectati-ma daca gresesc, oare nu se simte umilitor? Eu intram in pamant cand venea cineva sa ma ia de la liceu, era, pentru mine, desconsiderarea suprema a puterii masculului feroce inspre care accedeam si afirmam eu ca ma transform. Bun, acest lucru pur si simplu nu e posibil in cazul fiului Dvs., va trebui sa-l preluati mereu de la scoala, dar va rog sa pastrati in minte - cand vreti sa va insotiti fiul in viata sa sociala, pentru ca, la acel moment, viata sociala este in sala de curs – va rog sa retineti si umilinta pe care o resimtim noi, ca si tineri masculi fortosi (cel putin noi asa ne vedem, va asigur, chiar daca ne cizelam “superputerile” abia dupa facultate). Pe nesimtite, nevoia sa de aparteneta intr-un grup de oameni fara dizabilitati a inceput sa se simta la varsta asta, iar integrarea sa, cu siguranta, a inceput, independent de Dvs. Nevoia de trib a omului este o chestiune ancestrala si onest va spun ca e una benefica si foarte mobilizatoare, in special la baieti. Apoi, fortuit, Rares este in acest moment cvasidependent de prezenta Dvs. – inteleg asta. Si, va place sau nu, aveti dreptate, va fi mereu cvasidependent de cineva. Va intreb, oare nu e momentul sa-i permiteti sa-si dezvolte niste mecanisme sanatoase si asumate de dependenta fata de lumea inconjuratoare in care se va dezvolta pana la final? Nici mie nu-mi convine efemeritatea mea, insa trebuie sa le acceptam si sa le lasam, sa le formam chiar puilor nostri de om uneltele necesare pentru adaptare la lumea in care vor creste ei. Din cate afirma postvorbitoarea Dvs. in acest interviu, (presupun ca este Directorul colegiului), Rares este un elev performant. Aveti incredere in el ca se va descurca pe cont propriu – este, poate, cel mai insemnat combustibil pe care il poate primi un tanar de la parinti la acea varsta, cu mult mai insemnat decat prezenta sau banii. Pentru mine, acel “am incredere in tine ca poti sa zbori cu aripile tale” sigur a fost. Credeti in forta lui de izbanda, viata e lunga si trebuie sa termine singur opera umana pe care ati inceput-o Dvs. Nu va ascund, coincidenta face ca am cunoscut-o pe diriginta lui Rares, cu 14-15 ani in urma, cand eram vicepresedinte in forumul judetean al elevilor, organizatie care a prins grai, in mare parte, gratie implicarii sale in educatia noastra si mentoratului novicilor aidoma mie. Nu-mi vine in minte un dascal mai iscusit, tin minte ca o asociam, inca de atunci, lui Sidney Poitiers din “To Sir, with love”. A fost profesorul care a trezit in mine interesul pentru exprimare, pentru libertate, omul care m-a facut sa constientizez ca nu sunt doar nr. matricol 4207, ca am forta sa devin ce vreau eu. Imi dau seama ca sunteti foarte implicata emotional, nici nu ati avea cum sa nu fiti, insa, din punctul meu de vedere, nu gasesc un profesionist mai potrivit si mai dedicat pentru situatia actuala. Imi aduc aminte si de momentele in care ma punea sa redactez de 5 ori un material pentru un proiect, pentru ca “nu are substanta / nu e nimic inedit / ai folosit limbaj de lemn, etc.”, dar, mai cu seama, imi amintesc ca nimic nu era mai presus pentru domnia sa decat interesul elevului. A fost motorul care pe mine m-a facut adultul de care, cu smerenie, va spun ca are o voce care se aude. Va marturisesc ca nu am nici un interes in a va supara, iar de judecat – nici nu indraznesc, pur si simplu nu sunt capabil. Va spun insa, parerea unui om de la mare distanta – temporala / geografica / conjuncturala: indiferent de cadrele legale, care va pot fi potrivite sau potrivnice, e momentul sa-I permiteti lui Rares sa zboare, fara Dvs., oricat de greu si de dureros ar fi.
Se stie in cadrul institutiei, de către toti, atat elevi cat si profesori ca la clasa s, au facut cu drag eforturi sustinute sa poata fi integrat frumos copilul. Mamei i s.a permis accesul in clasa,timp de peste 1 an, pana cand se pare ca a inceput sa isi asume prerogative pe care nu le avea, sa intervina in relațiile dintre elevii clasei, să spună ca x sau y metoda de predare ii pare nu se stie cum, ca mai bine profesorul x sau elevul y sa fie in felul z. Etc. Lucruri care nu mai aveau nimic in comun cu scopul prezentei dansei acolo. Elevii s.au revoltat, parintii lor au solicitat ca doamna sa nu mai stea in clasa in ore,avand in vedere ca toti copiii din clasa si.au aratat deschiderea si disponibilitatea sa il ajute pe elev sa aiba notite luate, corect scrise, inregistrate, după caz. Dirigintele clasei s.a implicat cum putin probabil ca poate un alt profesor sa o faca mai bine, tot ce se poate doar sa ii fie bine copilului. Sa aiba sansa ,in ciuda handicapului,sa traiasca intr.un colectiv de tineri de varsta lui. Sa i se dea acces,in masura în care se putea, la normalitatea varstei,la un grad necesar de independenta. Din păcate aici pare sa fie o chestiune de orgoliu. Exista in liceu un caz similar - elev nevăzător- adus de tata la școală. Nicio problema acolo. Oare cum se poate? Ce urât cum in loc sa fie apreciate lucrurile de mare dedicare sufleteasca pe care unii prof.le fac, se prefera deturnarea realității in numele "senzaționalului" ieftin.
trist, dar adevarat!
Feicitari, baieti!
Iată cum se împlinește istoria ! Vezi „Păuleștii din Prahova, Repere monografice, amintiri” autor Constantin Ilie, editura Socieratea Culturală „ Ploiești Mileniul III„ .ediția 2012 p 38 și ediția 2016, p.42,
Curs valutar
EUR Euro 4.6595 -0.0003
USD Dolarul SUA 3.7306 -0.0031
GBP Lira sterlina 5.2498 -0.0007
CHF Francul elvetian 4.0452 0.0120
XAU Gramul de aur 162.9856 0.4525