PLOIEȘTENI CU CARE NE MÂNDRIM! ASTĂZI, ECHIPA DE BASCHET U15 A CLUBULUI SPORTIV ȘCOLAR PLOIEȘTI

24 Jun 2021 09:36
PLOIEȘTENI CU CARE NE MÂNDRIM!  ASTĂZI, ECHIPA DE BASCHET U15 A CLUBULUI SPORTIV ȘCOLAR PLOIEȘTI
ECHIPA DE BASCHET U15 A CLUBULUI SPORTIV ȘCOLAR PLOIEȘTI.
Tinerii ploieșteni, membri ai echipei de baschet a Clubului Sportiv Școlar Ploiești, sunt noii vicecampioni, la nivel național, după Turneul Final la care au participat, în luna iunie, la Arena de Baschet din București. Performanța atinsă de sportivii noștri a venit ca o încununare a celorlalte victorii repurtate în meciurile din grupa B, unde au câștigat toate meciurile disputate cu adversare redutabile, precum Laguna București, Îngerii Băniei Craiova, Leii București. Astfel, echipa de baschet a CSȘ Ploiești a jucat în semifinale cu a doua clasată din Grupa A, U-BT 1 Cluj-Napoca, ajungând în finala competiției unde s-a impus, și de această dată, cu scorul 71-60. În ultimul act, ploieștenii s-au confruntat cu Dan Dacian București, echipă care s-a dovedit mai puternică și care a surclasat formația ploieșteană.
George Angelian a fost desemnat cel mai bun baschetbalist ploieștean, cu 13 puncte și 18 recuperări iar Codruț Dinu a înregistrat 10 puncte și 10 recuperări, cei doi jucători ploieșteni regăsindu-se și în cel mai bun 5 al Turneului Final. George Angelian a primit, de asemenea, și premiul pentru cel mai bun recuperator (78 recuperări), iar Codruț Dinu a fost considerat cel mai de perspectivă jucător.
Felicitări tinerilor baschetbaliști ploieșteni Robert Pătraru, David Ion, Rareș Mihalache, Bogdan Ion, Andrei Velcea, Manthopoulos Christos, Andrei Duță, George Angelian, Răzvan Popa, Codruț Dinu și Armand Suciu, membrii echipei de baschet masculine a Clubului Sportiv Școlar Ploiești!
Felicitări, deopotrivă, și antrenorilor Ionuț Ivan (antrenor principal), Robert Munteanu și Ovidiu Coniac (antrenori secunzi).

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677