Poluarea si sistemul de sanatate din Ploiesti, in atentia deputatului PNL, Roberta Anastase

08 May 2019 15:21
Poluarea si sistemul de sanatate din Ploiesti, in atentia deputatului PNL, Roberta Anastase
Raport de activitate luna aprilie: Demersurile întreprinse de doamna deputat Roberta Anastase privind combaterea poluării înregistrate în Municipiul Ploiești și în împrejurimi au continuat și în luna aprilie.
Ca urmare a sesizărilor venite din partea cetățenilor Municipiului Ploiești referitoare la calitatea aerului din oraș, doamna deputat Anastase a solicitat public Ministrului Mediului să întreprindă toate măsurile necesare pentru identificarea și sancționarea principalilor poluatori. De asemenea, în luna aprilie, la inițiativa doamnei deputat Anastase au fost organizate o serie de dezbateri publice cu scopul de a atrage atenția asupra principalelor teme aflate pe agenda politică locală.
Astfel, în data de 18 aprilie, cu prilejul dezbaterii "Politici de sănătate în Uniunea Europeană. Oportunități pentru România" doamna deputat Roberta Anastase a atras atenția asupra refuzului nejustificat al consilierilor PSD-ALDE de a aproba proiecte vitale pentru Ploiești atunci când acestea sunt propuse de către primarul Adrian Dobre sau de către consilierii PNL. Totodată cu prilejul acestei dezbateri a fost lansată petiția online #VremSpitalMunicipal, prin intermediul căreia ploieștenii pot susține Hotărârea de Consiliu Local referitoare la transferul, de la MApN către municipalitate, a terenului necesar demarării lucrărilor de construcție a Spitalului Municipal Ploiești. Mai mult decât atât, în urma controlului efectuat de Ministrul sănătății și a deficiențelor constate în urma acestuia, doamna deputat Anastase a solicitat public demisia Președintelui Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader.
Tema referitoare la pericolul pe care poluarea îl are asupra sănătății ploieștenilor a fost abordată și cu prilejul dezbaterii "Stop poluării. Politici de mediu în Ploiești și Europa" organizate în data de 22 aprilie. În cadrul intervenției sale, doamna Anastase a reiterat celor prezenți în sală angajamentul domniei sale cu privire la găsirea unor soluții concrete privind reducerea poluării.
În plan legislativ, activitatea doamnei deputat Roberta Anastase s-a concentrat asupra dezbaterilor organizate în cadrul sesiunilor plenare ale Camerei Deputaților și ale comisiilor de specialitate.
Implementarea proiectului ce vizează realizarea unui Sistem Electronic Integrat dedicat Oficiului Național al Registrului Comerțului ar reduce birocrația excesivă sesizată de beneficiarii fondurilor europene. În acest context, în cadrul sesiunii dedicate întrebărilor și interpelărilor adresate membrilor guvernului, doamna deputat Anastase a solicitat Ministrului fondurilor europene detalii suplimentare cu privire la marja de timp necesară pentru operaționalizarea deplină a acestui sistem. Tot în cadrul acestei sesiuni, doamna deputat a solicitat Ministrului sănătății, Sorina Pintea, lămuriri suplimentare cu privire la modul în care vor fi utilizate fondurile alocate de minister spitalelor de pe raza județului Prahova.
Tot în luna aprilie, doamna Anastase a co "inițiatorul următoarelor propuneri legislative:
- Propunere legislativă pentru stimularea producătorilor agricoli care comercializează produse primare având ca obiect de reglementare stimularea intrării produselor agricole primare conforme din fermele agricole românești în circuitul comercial oficial prin acordarea unei prime de comercializare pentru cantitatea de produse agricole vândute către unitățile de procesare sau direct penru consum.
- Propunere legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței nr.15 din 24 iulie 2013 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecțiilor financiare aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislația din domeniul achizițiilor publice pentru Programul operațional sectorial Mediu 2007-2013 aprobată prin Legea nr.334/10 decembrie 2013 având ca obiect de reglementare corectarea actualelor disfuncționalități rezultate din administrarea defectuoasă a sumelor alocate prin intermediul Programului SAPARD.

În plan extern, doamna deputat Anastase a participat, în calitate de Vicepreședinte al Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN) și Președinte al Delegației Parlamentului României, la cea de-a 140-a Adunare a Uniunii Interparlamentare, organizată la Doha, Qatar. În cadrul reuniunii, doamna deputat Anastase a susținut o alocuțiune referitoare la modul în care parlamentele statelor membre pot acționa ca vectori ai consolidării educației în sprijinul păcii, securității și statului de drept și a participat la reuniunile conexe organizate în marja acestui eveniment. (Sursa: Departament Comunicare Birou Parlamentar Roberta Alma Anastase)

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677