Precizările Ministerului Educației Naționale cu privire la admiterea în sistemul de învățământ liceal de stat pentru anul şcolar 2019-2020

13 Jun 2019 08:55
Precizările Ministerului Educației Naționale cu privire la admiterea în sistemul de învățământ liceal de stat pentru anul şcolar 2019-2020
Comunicat de presa Miniszerul Educatiei:
Conform situației centralizatoare, la data prezentă, toate inspectoratele școlare județene/al municipiului București au publicat pe site-urile proprii broșura privind oferta de admitere în învățământul liceal, prin urmare toate unitățile de învățământ sunt în posesia informațiilor cu privire la rețeaua școlară.
Inspectoratele școlare au tipărit și distribuit broșurile și în format letric, astfel încât până la finalul acestei săptămâni toate materialele informative vor ajunge în toate unitățile de învățământ, cu excepția celor din județele Argeș, Brașov și Iași, în care distribuirea broșurilor se va finaliza la începutul săptămânii viitoare.
Elaborarea, tipărirea, publicarea și difuzarea broșurilor de admitere în învățământul liceal sunt în responsabilitatea inspectoratelor școlare județene/al municipiului București.
În baza prevederilor art. 2 alin. (1) din OMEN nr. 4829/2018 privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2019-2020, cu modificările/completările ulterioare, „admiterea absolvenților clasei a VIII-a în învățământul liceal de stat pentru anul şcolar 2019-2020 se desfășoară în conformitate cu Metodologia de organizare şi desfăşurare a admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2011-2012.
În context, precizăm că nu au fost aduse modificări metodologiei privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal de stat. Totodată, reamintim că informațiile referitoare la ultima medie de admitere în învățământul liceal pentru anul școlar 2018-2019, precum și alte date de interes general (numele liceului, specializarea, limba de predare, forma de învățământ, profilul, filiera, ultima medie de admitere din anul anterior etc.) se regăsesc și pe site-ul: http://admitere.edu.ro/2018/repartizare/
Completarea opţiunilor în fişele de înscriere de către absolvenţii clasei a VIII-a şi de către părinţii acestora, asistaţi de către diriginţii claselor a VIII-a, are loc după afișarea rezultatelor Evaluării Naționale, probele examenului de Evaluare urmând a se desfășura în perioada 18 - 21 iunie 2019.
După afișarea rezultatelor (25 iunie 2019), respectiv după soluționarea contestațiilor și afișarea rezultatelor finale (29 iunie 2019), absolvenții clasei a VIII-a își pot calcula, cu certitudine, media de admitere pe baza căreia se exprimă opțiunile și se realizează repartizarea computerizată în învăţământul liceal de stat.

Sursa foto cu caracter ilustrativ: https://student-management.com

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
La baile Valea Sterii nu beneficiaza de facilitati la intrare persoanele cu dizabilitati,copiii sau insotitorii acestora.M am adresat personalului si nu stia ce sa mi raspunda. Poate asa prevede regulamentul de functionare!
Acolo era un dig special facut pe vremea raposatului, sa apere gradinile oamenilor de aceste calamitati...s a daramat si acum logic,nu are cine sa mai faca.
Sunt bucuros ca se organizează in România expoziții de bonsai. Însă ar trebui mai mult promovată asemenea știre deoarece încă foarte mulți romani considera ca bonsai este o specie anume de planta. Abia aștept sa vizitez aceasta grădina cu bonsai
Multumesc pentru informatii.Foarte utile pentru familia mea.Ne-am propus ca la sfarsitul acestei luni sa incepem o cura de 10 bai in statiunea Tintea.foarte buna initiativa de a pune pe net aceste informatii. Va felicit !
Buna ziua,se mai fac angajari la dv?
Curs valutar
EUR Euro 4.7224 0.0025
USD Dolarul SUA 4.1521 -0.0020
GBP Lira sterlina 5.2788 0.0087
CHF Francul elvetian 4.2433 -0.0098
XAU Gramul de aur 187.3748 -0.5404