Primăria Albești-Paleologu face curățenie în jurul fostei școli din Albești Muru. Se va reface inclusiv gardul unității

07 Nov 2017 15:40
Elevii care învățau în școala din satul Albești Muru al comunei Albești Paleologu au fost transferați acum câțiva ani la școala din Vadu Părului. Astfel clădirea și curtea fostei unități de învățământ au fost părăsite. Vegetația a crescut necontrolat, iar gardul s-a deteriorat. În urm a mai multor sesizări ale oamenilor care locuiesc în zonă, Primăria Albești-Paleologu a început să remedieze această problemă. Recent, au demarat lucrări de defrișare în zonă, iar autoritățile spun că în curând vor reface și gardul fostei școli. Lucrările se vor termina până la finalul anului.

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677